Armata chineză a participat sâmbătă la curăţarea străzilor din Hong Kong, prezenţă militară simbolică şi nesolicitată de guvernul local, relatează AFP.
În general, soldaţii Armatei populare de eliberare stau în cazarma lor din fosta colonie britanică, înfiinţată după retrocedarea teritoriului către China, în 1997.
Sâmbătă, zeci de militari purtând pantaloni scurţi negri şi tricouri kaki au contribuit pentru scurt timp la înlăturarea baricadelor de cărămidă şi a molozului rămas pe străzi după o săptămână de noi demonstraţii prodemocraţie marcate de violenţe, în contextul lansării de către militanţi radicali a unei strategii de propagare a "mugurilor" revoltei constând în înmulţirea blocajelor şi a actelor de vandalism.
Guvernul local din Hong Kong a asigurat în cursul serii că nu a solicitat ajutorul soldaţilor chinezi, care "au luat singuri iniţiativa" de a face curat.
Soldaţii chinezi din Hong Kong nu sunt totuşi la prima operaţiune de acest gen din 1997. Ei au mai participat la acţiuni de curăţenie similare după trecerea taifunului Mangkhut, anul trecut.
Potrivit unor diplomaţi străini şi analişti de securitate, până la 12.000 de soldaţi se află în prezent în Hong Kong, de cel puţin două ori mai mult decât de obicei, notează Reuters.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu