Soldații ucraineni au intrat și în Belgorod / foto în articol

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Prezența militarilor ucraineni a fost confirmată și în regiunea rusă Belgorod, la sud de Kursk.

Portalul de știri NEXTA informează pe rețeaua X că prezența militarilor ucraineni în regiunea rusă Belgorod a fost confirmată. Soldații Kievului au fost surprinși într-un sat aflat la granița cu Ucraina.

„Forțele ucrainene au intrat în satul Vyazovoye din regiunea Belgorod

Satul în sine este situat direct la graniță - sunt 200 de metri de cele mai îndepărtate case până la graniță“, se arată în postarea de pe X.

În urmă cu 10 zile, trupele ucrainene au trecut granița în Federația Rusă și au ocupat, până în prezent, peste 80 de localități și aproximativ 1.150 de kilometri pătrați. Tot în această perioadă au fost puternic bombardate și alte regiuni din Rusia, precum Belgorod și Voronej. De asemenea, mai multe aeroporturi și aerodromuri din Rusia au fost vizate de dronele și aviața Kievului.

Ucraina a organizat un centru de comandă în Sudzha

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că forțele ucrainene au preluat controlul asupra orașului rusesc Sudzha, la peste o săptămână după ce forțele sale au lansat o incursiune transfrontalieră în regiunea Kursk a Rusiei, potrivit CNN.

Șegul armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski a declarat că trupele ucrainene au avansat 35 de kilometri de la începutul atacului lor surpriză, cucerind 1.150 de kilometri pătrați de teritoriu și 82 de așezări.

Sîrski a spus că un birou al comandantului militar a fost înființat în Sudzha „pentru a menține legea și ordinea și pentru a răspunde nevoilor prioritare ale populației din teritoriile controlate”.

Sudzha se află lângă un terminal de gaze rusești, un punct cheie pentru alimentarea cu gaz din Rusia, prin Ucraina, către Europa. Acest lucru a provocat speculații că unul dintre obiectivele Kievului ar putea fi reducerea unei surse profitabile de finanțare pentru Moscova.

Incursiunea terestră a Ucrainei a forțat zeci de mii de ruși să părăsească casele și a pus administrația de la Kremlin într-o situație delicată.

Miercuri, dronele ucrainene au vizat patru aerodromuri rusești în cel mai mare atac de acest fel al războiului. O sursă din serviciul de securitate al Ucrainei a declarat pentru CNN că atacul a vizat patru baze din regiunile de sud-vest Kursk și Voronezh și Nijni Novgorod, la est de Moscova.

Ministerul rus al Apărării a declarat că a distrus 117 drone „de tip aeronave” și patru rachete tactice deasupra regiunii Kursk și în regiunile învecinate.

Atacul Ucrainei reprezintă o schimbare notabilă de tactică pentru Kiev, fiind pentru prima dată când trupele străine au intrat pe teritoriul Rusiei de la al Doilea Război Mondial.Rusia a retras rezerve din zonele cheie ale câmpurilor de luptă din Ucraina și Crimeea, ocupată în 2014, pentru a respinge avansurile Kievului, a declarat miercuri un comandant militar ucrainean pentru CNN.

De asemenea, Ministerul rus al Apărării a susținut într-o actualizare postată joi pe Telegram că a recucerit primul sat de la forțele ucrainene din regiunea Kursk - așezarea Krupets.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel