Federația ”Solidaritatea Sanitară”, membră a confederației sindicale ”Cartel Alfa” și membră a C.N. S San. Asist, se declară circumspecți în fața modului de legiferare a sistemului sanitar care va crea un imens proces de achiziții publice controlat politic de la nivel central și dorește să vadă ”fața nevăzută a icebergului numit Proiectul legii sănătății, se arată într-un comunicat remis De Ce News.
”În condiţiile în care esenţa dezbaterii se concentrează pe o față nevăzută a legii, pe piață ivindu-se estimări privind efectele dezastruoase ale ei și afirmații privind diferitele tipuri de interese, solicităm să fie arătate aspectele necunoscute încă publicului ale acestui proiect de lege, reprezentate în primul rând de legislația secundară, care devine principală din perspectiva a ceea ce urmează să reglementeze”, informează comunicatul.
”Legea trebuie să stabilească în cadrul ei cât mai multe reguli ale sistemului de sănătate. Crearea unei legi care are norme de trimitere la Hotărâri de Guvern ce trebuie adoptate ulterior nu face decât să împuternicească Guvernul pentru a decide în probleme ce țin de competența Parlamentului. Cele mai importante efecte trebuie precizate în cadrul legii și nu lăsate la decizia Guvernului; obișnuința atâtor norme de aplicare care modifică prevederile legii ne face să fim circumspecți în fața acestui mod de a legifera. Spre exemplu, este necesară definirea în cadrul legii a principiilor de constituire a pachetului bazal de asigurări sociale de sănătate”.
Reprezentanții Federației sunt nemulțumiți de lipsa de comunicare a factorilor decidenți, care lasă loc manipulării opiniei publice.
”Riscăm să nu înțeleagă cetățenii temerile experților față de această lege, în condițiile în care circulă „pe surse” variante de proiecte ale HG-urilor de aplicare a ei, iar numeroase voci din interior sau din diferite cercuri „șoptesc ” despre interesele majore legate de adoptarea proiectului de lege în forma în care el a fost gândit”, conchide documentul.
De asemenea, Federația impută celor care răspund de implementarea unui astfel de proiect faptul că nu făcut nicio simulare printr-un studiu-pilot, pentru a evita un eșec al întregului sistem.
”O altă dimensiune nevăzută o reprezintă efectele acestui proiect de lege, care trebuie estimate printr-un studiu de impact și verificate experimental printr-un studiu pilot, acest tip de măsură ținând de esența principiului medicina bazată pe dovezi” se arată în comunicat.
”Spre exemplu, în evaluarea noastră unul din efecte îl constituie faptul că noua lege a sănătății va crea un imens proces de achiziții publice controlat politic de la nivel central, adică exact tipul de proceduri pretabile la corupție, domeniul în care România stă cel mai prost. Dacă la ora actuală achizițiile publice se organizează în cazul cheltuirii a cca. 40% din banii colectați în sistem (la Centru de reprezentanții puterii iar în teritoriu de reprezentanții tuturor partidelor politice), prin noua lege toată suma se va cheltui prin achiziții publice de la Centru”.
Semnatarii documentului avertizează asupra riscului ca banul public să fie greșit administrat, ceea ce ar determina ca aceste fonduri să nu fie folosiți pentru crearea unui sistem mai bun.
”Ne amintim, spre exemplu, de „cheltuirea eficientă” a banului public în cazul construcțiilor de autostrăzi. Riscăm astfel ca și serviciile medicale să ajungă de două ori mai scumpe de cât oriunde în lume. Urmând sfatul șefului statului, schimbarea bordurilor va fi înlocuită curând de apendicectomii, serviciile medicale inutile dar costisitoare luând locul panseluțelor și altor tertipuri de cheltuire a banilor publici în interes personal. Este evident astfel că interesele financiare sunt orientate mai curând în adoptarea proiectului noii legi a sănătății, care să scoată pe piața banii acestui sistem, decât în crearea unui sistem mai bun.”
Federeația consideră că ”pericolul nu atârnă numai asupra medicinii de urgență, ci și asupra sistemului de asigurări de sănătate și a spitalelor. Există o mare diferență între ceea ce afirmă talibanii proiectului de lege și ceea ce se poate anticipa, de orice persoană de bună credință și cu o oarecare pricepere în domeniu, pornind de textul acestui proiect. Privatizarea întregului sistem sanitar este cheia de boltă a proiectului legii sănătății. Încrâncenarea susținătorilor acestui proiect riscă să rigidizeze și să consolideze opoziția împotriva lui, exact în momentul în care dezbaterile publice ar avea șansa să schimbe numai ce este de schimbat în sistem și doar în interesul cetățenilor”, susține documentul.
Membrii Federației susțin că ”dacă politizare este o cauză a ineficienței sistemului sanitar (și ea este, așa cum am afirmat și noi în ultimii ani) nu înțelegem de ce nu se acționează pentru depolitizarea lui! Cerem ca depolitizarea să înceapă cu conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a caselor județene, care sunt instituții ce trebuie conduse de reprezentanții societății civile, și să continue cu spitalele. Înlocuirea politrucilor cu experți ține de esența reformei administrative pe care trebuie s-o promoveze noua lege. Dublată de dezvoltarea unui sistem de asigurări private complementar celui de asigurări sociale de sănătate, măsura ar constitui adevărata reformă a sănătății. Sistemul sanitar are la ora actuală nevoie urgentă de trei elemente esențiale: bani, competență managerială și eliberarea de ingerințele politicului.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News