Solomon a decis, vicele Mărinică Dinică nu mai are nicio atribuţie în Primărie

viceprimarul municipiului Craiova, Mărinică Dinica
viceprimarul municipiului Craiova, Mărinică Dinica

Conflictul dintre primarul muncipiului Craiova, Antonie Solomon şi viceprimarul Mărinică Dincă, ia amploare. printr-o decizie de primar, Antonie Solomon l-a lăsat pe vicele Dinică fără nicio atribuţie.

viceprimarul municipiului Craiova, Mărinică DinicaConform publicaţiei Gazeta de Sud, primarul muncipiului Craiovei a emis o decizie prin care i-a adus la cunoştinţă viceprimarului Mărinică Dincă faptul că de la 25 octombrie acesta nu-şi va mai putea exercita atribuţiile aferente poziţiei sale. Hotărârea a venit după ce între cei doi oficiali ai primăriei contrele au ajuns de notorietate, „vicele“ Dincă devenind inamicul public numărul unu pentru edilul-şef al Băniei. Meciul Solomon - Dincă a început din momentul în care primul şi-a reluat mandatul de primar şi s-a încins după ce edilul a fost demis din funcţia de preşedinte al PDL Craiova şi înlocuit cu Dincă. Viceprimarul a fost şi ales drept candidat al partidului la Primăria Craiova, iar de atunci a pornit „războiul rece“.

Dincă a rămas fără Direcţia de Programe şi Proiecte pe care o coordonase cât timp îndeplinise atribuţiile de primar, iar de marţi i-au fost retrase şi celelalte atribuţii de serviciu pe care le primise în momentul numirii în funcţia de viceprimar.

„Consider că decizia vine în detrimentul tuturor principiilor de bună administrare a unui municipiu de dimensiunea şi complexitatea Craiovei şi are ca unic rezultat politizarea instituţiei primăriei şi a activităţilor din interiorul acesteia. Respingerea categorică şi oficială a tuturor încercărilor din partea mea de a face echipă pentru finalizarea proiectelor de dezvoltare urbană derulate în prezent la nivelul Craiovei de către primarul în exerciţiu îmi întăreşte convingerea că, la nivelul Domniei sale, primează interesul individual şi nu interesul comunităţii pe care o reprezintă“, a fost replica „vicelui“ Mărinică Dincă, făcută publică prin intermediul unui comunicat de presă emis ieri.

Dincă mai susţine că decizia lui Solomon este „arbitrară şi nefundamentată“ şi că va apela la toate resursele legale pentru a o contesta. „De asemenea, voi rămâne acelaşi neobosit suporter al echipei din cadrul Direcţiei de Programe şi Proiecte şi voi pune în continuare umărul la finalizarea în termenii agreaţi a proiectelor cu fonduri europene aflate în derulare“, se mai arată în comunicatul semnat de Mărinică Dincă. Legat de acesta, primarul Antonie Solomon nu a dorit să facă nici un comentariu, susţinând că decizia este clară şi nu mai are nevoie de alte explicaţii.

La mâna prefecturii Dolj

Pentru a intra însă în vigoare, dispoziţia care îl „dezbracă“ pe Dincă de orice fel de atribuţii şi îl lasă cu un rol decorativ în primărie poate produce efecte abia după ce primeşte viză de legalitate din partea Prefecturii Dolj, ca organ de control al actelor administrative. Eugen Marinescu, şeful juriştilor din prefectură, a precizat că aşteaptă să vadă conţinutul dispoziţiei şi apoi va lua o decizie. „Dispoziţia trebuie însoţită de o notă de fundamentare“, a spus Marinescu. Decizia prefecturii este cu atât mai importantă cu cât viza de legalitate se dă în cazul în care dispoziţia primarului respectă legea şi nu dacă este oportună. Cu alte cuvinte, teoretic, Solomon ar putea motiva dispoziţia, spunând că nu îi plac ochii lui Dincă sau că acesta nu şi-a îndeplinit atribuţiile. Treaba prefecturii este să vegheze la respectarea articolelor de lege şi nu să verifice dacă viceprimarul Dincă nu şi-a îndeplinit într-adevăr sarcinile. Contactat telefonic, prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a declarat că aşteaptă dispoziţia şi că nu se poate pronunţa de pe acum asupra deciziei care va fi luată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel