La solstiţiul de iarnă vom avea lună plină şi stele căzătoare sunt două fenomene celeste care au loc în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Lună Plină şi stele căzătoare vor fi vizibile pe bolta cerească în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu ocazia solstiţiului de iarnă, care propune pasionaţilor de astronomie un spectacol de o frumuseţe excepţională, un eveniment ce nu se va mai repeta înainte de anul 2094.
Data de 21 decembrie marchează solstiţiul de iarnă şi începutul sezonului hibernal. Cu această ocazie, odată cu sosirea nopţii, cerul va deveni decorul unui veritabil balet luminos şi feeric, datorită unei combinaţii de două fenomene rare şi spectaculoase. Astfel, la ora 00:24, Soarele, aşa cum se întâmplă de obicei în această perioadă a anului, se va afla în cel mai jos punct al său de pe boltă, care va coincide cu ziua cea mai scurtă din calendar pentru emisfera nordică, în mod contrar faţă de emisfera sudică, unde va fi înregistrată ziua cea mai lungă a anului.
Pe durata acestei lungi şi prime noapte de iarnă astronomică, două fenomene vor avea loc simultan, oferind pasionaţilor de astronomie un spectacol deosebit. Este vorba mai întâi de ultima Lună Plină din anul 2018, care va fi însoţită de o ploaie de stele căzătoare (meteori), denumite Urside. Această combinaţie este extrem de rară, întrucât ea nu se va mai repeta înainte de anul 2094, potrivit jurnaliştilor de la revista Forbes.
Citește și: LUNĂ PLINĂ în Rac, 22 decembrie. Coincide cu alt eveniment important
Luna Plină va fi vizibilă începând cu ora 19:50 şi ploaia de meteori Urside - proveniţi din cometa 8P/Tuttle - va fi vizibilă puţin mai târziu, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu puţin timp înainte zori.
De obicei, Ursidele sunt vizibile în atmosfera terestră între 17 şi 25 decembrie şi îşi ating apogeul pe 22 decembrie. În general, în timpul ploii de meteori Urside, este posibil să se vadă, în medie, zece stele căzătoare pe oră, dar se întâmplă destul de des ca pasionaţii de astronomie să poată să admire cincisprezece meteori pe oră în data de 22 decembrie, dacă în acea noapte cerul este senin. Aceste stele căzătoare vor traversa bolta cerească cu viteze de aproximativ 33 de kilometri pe secundă şi vor lăsa impresia că provin din constelaţia Ursa Mică (Carul Mic).
Citește și: Geminidele, ploaie de stele. Joi şi vineri, punctul maxim
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu