Mai multe persoane care sufereau de ani buni de diabet zaharat sau care se aflau în faza de prediabet au scăpat de această boală.
Acest lucru s-a produs după o operație de micşorare a stomacului. Medicii spun că rezultatele apar în peste 90% din cazuri, chiar din primele săptămâni de după intervenţie.
Marian Teodorescu, zis şi Dom' Profesor vorbește despre ce s-a întâmplat în decembrie anul trecut: „Doctorul m-a întrebat dacă am diabet şi când a aflat că sunt insulino-dependent, mi-a explicat de ce trebuie să mă operez neapărat. Auzind că sunt şanse uriaşe să scap de diabet, nici măcar n-am comentat", a povestit bărbatul. Era o veste incredibilă. Suferea de diabet de aproape opt ani, iar de patru ani făcea tratament cu insulină, scrie adevarul.ro.
"Ceea ce a contat cel mai mult a fost că în două săptămâni, de la o glicemie de 180-200, cât aveam în mod constant cu tratament, ajunsesem să am 80-85, fără insulină. Pentru mine a fost un miracol. Vă spun sincer", a subliniat el.
Remisia diabetulului zaharat cu ajutorul chirurgiei bariatrice nu este o noutate absolută. Există studii care au probat eficienţa acestei soluţii medicale. Cel mai amplu de acest fel se numeşte SOS (Swedish Obese Subjects – Subiecţi Obezi Suedezi). Cercetătorii suedezi au urmărit timp de 20 de ani starea de sănătate a 4.047 de persoane obeze, observând o creştere semnificativă a speranţei de viaţă în rândul pacienţilor care şi-au micşorat stomacul, comparativ cu cei care nu au beneficiat de această intervenţie, tocmai datorită evitării complicaţiilor asociate diabetului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News