Ministrul digitalizării, Sebastian Burduja, a discutat la interviurile DCNews, despre măsurile avute în vedere la minister.
Ministrul Sebastian Burduja confirmă că sistemul de stat este rămas mult în urmă și din punct de vedere al capacității de a se adapta la realitățile tehnologice ale secolului 21, scrie Radio DCNews.
”Vă dau un alt exemplu. Când am venit în minister, nimeni nu folosea acea cartelă de acces la intrare.
Aveam situații în care constatam că sunt colegi care vin la 10-11 și pleacă la 2-3 după-masă, ceea ce nu mi s-a părut normal. Am dat o dispoziție - toată lumea folosește cartela, inclusiv eu. Când intru în minister și când ies din minister îmi scanez cartela și am o evidență nominală câte ore petrece fiecare coleg la serviciu. Inclusiv asta a fost o mare luptă”, explică ministrul Burduja.
Bogdan Chirieac: Trebuie și aici un sistem inteligent, fiindcă, altminteri, eu iau 10 cartele de la 10 colegi, care au plecat la ora 13, că de-aia e plin orașul de mașini, și la ora 17, când ies, dau de 10 ori.
Sebastian Burduja: Avem o cameră video care va surprinde un asemenea gest.
Bogdan Chirieac: Nu o să stea nimeni pe partea asta, știți bine!
Sebastian Burduja: Avem și colegul de la Jandarmerie, este și o doamnă care gestionează partea administrativă
Bogdan Chirieac: Deci, vorbim de ministerul digitalizării și vorbesc cu un absolvent de Stanford. Se știe 8 ore pe zi unde se află cartela. Dacă vedeți că 10 cartele sunt în același loc și toate 10 ies odată, vă semnalează sistemul, nu jandarmul
Sebastian Burduja: Așa este. Ăsta e pasul următor, a confirmat ministrul.
Bogdan Chirieac: Doamne, ce-o să ne înjure angajații dumneavoastră de la minister.
Ministrul a venit cu un alt exemplu privind rezistența la schimbare, întâlnită în sectorul de stat.
Demnitarul explică de unde va pleca schimbarea în administrația de stat și arată care sunt primele măsuri.
Bogdan Chireac: Cu ce începeți la ministerul digitalizării?
Sebastian Burduja: Cu ministerul. Este frustrant și a fost frustrant din prima zi să văd că suntem înconjurați de munți de hârtii. Nu avem...
Citește mai departe pe Radio DCNews.
Cu puţin timp în urmă, în luna august, au fost publicate rezultatele Indicelui economiei și societății digitale (DESI) 2022. Acesta urmărește progresele digitale înregistrate în statele membre ale UE. Suntem în continuare pe ultimul loc Ceea ce ar trebui să ne dea de gândit este că România bate pasul pe loc, în timp ce toate celelalte țări, inclusiv Bulgaria, aflată pe locul 26, avansează. Polonia și Grecia au avut cel mai pronunțat avans în clasament în ultimii 5 ani. Până şi Republica Moldova, din afara Uniunii, ne dă lecții la unele capitole, aşa cum a spus-o chiar ministrul Burduja în emisiune.
Printre priorităţile pe care Ministerul le are în ceea ce privește modernizarea și dezvoltarea României se numără transformarea digitală a administrației, economiei, dar și a societății. Totodată, se dorește și crearea unui spațiul digital comun pentru servicii publice rapide.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu