Premierul spaniol Pedro Sanchez a pledat marţi în favoarea construcţiei unui gazoduct care să lege peninsula iberică de Europa centrală trecând prin Franţa şi care ar putea ajuta la reducerea dependenţei de gazul rusesc, relatează AFP.
Proiectul unui gazoduct care traversează Pirineii "este ceva cerut de guvernul spaniol Europei deja de mult timp", a declarat liderul socialist presei în timpul unei vizite în Las Palmas, în arhipelagul spaniol Canare.
"Sperăm ca acest vis să devină în curând realitate", a adăugat el, salutând afirmaţiile de săptămâna trecută ale cancelarului german Olaf Scholz, care a estimat că o interconectare între peninsula iberică şi Europa centrală via Franţa lipseşte "în mod dramatic" Europei.
Un astfel de gazoduct "ar contribui astăzi mult la uşurarea şi destinderea situaţiei aprovizionării", a afirmat cancelarul german, a cărui ţară este una dintre membrele UE cele mai dependente de importurile de gaz rusesc.
Pedro Sanchez a afirmat că "Spania are mult de adus Europei pentru reducerea dependenţei sale energetice faţă de Rusia, datorită imensei noastre capacităţi de regazificare", subliniind că "o treime din capacitatea totală de regazificare a Europei se află în Spania".
El s-a referit la faptul că Spania dispune de şase terminale care permit tratarea gazului natural lichefiat (LNG) importat şi retransformarea lui gaz care poate fi injectat în reţeaua spaniolă pentru a fi eventual exportat.
Însă, în acelaşi timp, Spania nu are decât două conexiuni de capacitate scăzută cu Franţa în Ţara Bascilor.
"Suntem pe cale să exportăm energie şi o vom face şi mai mult când vom ameliora interconexiunile", a adăugat Sanchez.
Un proiect de gazoduct între Catalonia (nord-estul Spaniei) şi sud-estul Franţei, numit MidCat, a fost lansat în 2013, dar a fost abandonat în 2019 din diverse motive, în special financiare.
Ministrul spaniol pentru tranziţie ecologică, Teresa Ribera, a declarat săptămâna trecută că Enagas, proprietarul şi gestionarul reţelei de gaz spaniole, a estimat la "aproximativ opt până la nouă luni" timpul necesar pentru ca un astfel de gazoduct să fie operaţional de partea spaniolă, dar a subliniat în acelaşi timp că totul depinde de partea franceză.
Ministerul francez pentru Tranziţie Energetică a primit aceste afirmaţii fără entuziasm, reamintind că un astfel de proiect ar necesita mulţi ani pentru a fi operaţional şi "nu ar răspunde prin urmare crizei actuale".
Conform tratatelor europene, Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde se desfăşoară anual 12 sesiuni plenare de câte trei zile. În restul timpului, europarlamentarii lucrează la Bruxelles.
Europarlamentarul Daniel Freund, din grupul Verzilor, i-a solicitat Robertei Metsola să renunţe la actualul sistem ţinând cont de criza energetică din Europa, cauzată de războiul lansat de Rusia contra Ucrainei.
Ne confruntăm cu o gravă penurie de energie în Europa, arată Freund în scrisoare.
Deşi se presupune că unii cetăţeni europeni nu vor putea să îşi încălzească în mod corespunzător locuinţele la iarnă, fără a fi obligatoriu Parlamentul European încălzeşte, asigură energia electrică şi operează două complexuri de clădiri în acelaşi timp, subliniază eurodeputatul ecologist.
Deocamdată preşedinta PE nu a dat un răspuns la scrisoarea eurodeputatului german.
Susţinătorii unui sediu unic al PE la Bruxelles acuză frecvent costurile ridicate (aproximativ 114 milioane de euro pe an) ale deplasărilor unui număr de aproximativ 2.500 de persoane din aparatul administrativ al PE şi utilizarea uriaşului complex de la Strasbourg doar patru zile pe lună, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu