Pentru mulți dintre românii diagnosticați cu cancer, accesul la un control reprezintă o mare dificultate, uneori și din cauza transportului la un centru de specialitate.
Conf. Univ. Dr. Michael Schenker, președintele Comisiei Oncologice din Ministerul Sănătății, a vorbit despre soluțiile care s-au luat și care pot fi luate în continuare, pentru a veni în ajutorul persoanelor diagnosticate cu cancer.
„Cred că fiecare dintre noi trebuie să contribuim la rezolvarea unor astfel de probleme. De exemplu, noi, la Craiova, am adoptat o soluție de a oferi pacienților care sunt de la distanță posibilitatea de a se caza gratuit. La fel, la Timișoara știu că au aceeași posibilitate, pacienții care au nevoie de aceste servicii de radioterapie și care poate nu au posibilitatea să își plătească servicii hoteliere sau altfel de astfel de servicii, așa încât am venit în întâmpinarea necesităților acestor pacienți și le oferim posibilitatea de a se caza gratuit. Nu putem altfel decât cu astfel de soluții punctuale și particulare, de la caz la caz, de la problemă la problemă, de la necesitate la necesitate”, a spus Michael Schenker, președintele Comisiei Oncologice din Ministerul Sănătății.
„Trebuie să avem bunăvoință și deschidere în a încerca să contribuim la rezolvarea acestor probleme”, a subliniat acesta, adăugând: „Progresele și dezvoltarea din ultimii ani au mai îmbunătățit din aceste inegalități, care erau până acum ceva timp, din multe puncte de vedere. Dacă este să ne gândim la dotarea centrelor cu radioterapie, atât a celor publice, a existat prin Ministerul Sănătății și există un program cu Banca Mondială, prin care destul de multe instituții publice au fost dotate cu acceleratoare liniare noi, performante. În Craiova, spre exemplu, au fost aduse două astfel de echipamente, iar în sistemul privat avem două acceleratoare, vârf de gamă, cu care putem trata pacienți.”
Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii „Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare”, eveniment organizat de DC News Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, StiriDiaspora, DefenseRomânia, Spectacola, Astrosens, DCNewsTV și Radio DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu