Revoluție pentru angajați. Inteligența artificială îi obligă să aibă noi competențe

Foto cu caracter ilustrativ: Freepik
Foto cu caracter ilustrativ: Freepik

Microsoft a publicat noi date în ediția de anul acesta a raportului Work Trend Index: "Will AI Fix Work?" – un studiu care arată că ritmul de lucru a accelerat mai mult decât pot oamenii să țină pasul și are impact asupra inovației. Potrivit cercetării, soluțiile moderne de inteligență artificială vor ușura munca, iar organizațiile care le vor integra rapid vor vedea creșteri atât în ceea ce privește productivitatea, cât mai ales creativitatea.

Publicitate

"Soluțiile moderne de inteligență artificială ne vor ajuta să reducem efortul depus pentru realizarea sarcinilor noastre de lucru și să fim mai creativi", declară Satya Nadella, președinte și CEO al Microsoft. "Există o oportunitate enormă, iar instrumentele bazate pe AI pot să contribuie la reducerea datoriei digitale, încurajând angajații să își formeze sau să își îmbogățească aptitudinile în materie de inteligență artificială".

Work Trend Index scoate în evidență trei concluzii importante pentru liderii de afaceri care vor să integreze soluțiile de inteligență artificială în organizațiile lor:  

  1.  Datoria digitală afectează inovația – cu toții avem datorii digitale: volumul de date, e-mailuri și mesaje ne-au depășit capacitatea de a le procesa. Putem comunica într-un mod mai eficient, și este nevoie să facem asta, cu atât mai mult cu cât timpul petrecut pentru a gestiona această datorie digitală poate fi folosit pentru a face munca mai creativă. 64% dintre angajați nu au suficient timp și energie pentru a-și duce sarcinile de lucru la bun sfârșit, fiind de 3,5 ori mai predispuși să aibă dificultăți în a fi inovatori sau a gândi strategic. În același timp, raportul arată că utilizatorii Microsoft 365 petrec în medie 57% din timp comunicând și doar 43% din timp creând.
  2. Există un nou raport între angajați și AI – pentru angajați, reducerea volumului de muncă este mai importantă decât temerile legate de pierderea locului de muncă, iar managerii vor ca instrumentele de inteligență artificială să vină în sprijinul angajaților, nu să îi înlocuiască. 49% dintre oameni se arată îngrijorați de faptul că soluțiile de inteligență artificială îi vor înlocui, dar, în același timp, 70% dintre ei ar utiliza aceste instrumente pentru a-și ușura munca. De fapt, liderii de afaceri sunt de 2 ori mai dornici să integreze soluții de inteligență artificială pentru a spori productivitatea angajaților, mai degrabă decât pentru a reduce numărul lor.
  3. Fiecare angajat are nevoie de competențe din sfera AI – fiecare angajat, nu doar experții în domeniul inteligenței artificiale, va avea nevoie de noi competențe de bază, pentru a-și putea desfășura activitatea zilnică. 82% dintre liderii de afaceri anticipează că angajații vor avea nevoie de noi competențe în era AI. De asemenea, din martie 2023, în SUA, anunțurile pentru locuri de muncă publicate pe LinkedIn care menționează GPT au crescut cu 79% de la an la an. Acest nou set de competențe digitale necesare, centrat pe inteligența artificială, va avea un efect de undă și va fi inclus în orice, de la CV-uri la anunțurile de locuri de muncă.

Microsoft extinde accesul la versiunea de preview a Microsoft 365 Copilot și aduce noi funcții

La începutul acestui an, a fost lansat Microsoft 365 Copilot, care aduce noi funcții de inteligență artificială în aplicațiile pe care milioane de oameni le folosesc zilnic: Microsoft Word, Excel, PowerPoint, Outlook, Microsoft Teams și multe altele. Pe 9 mai, Microsoft a anunțat că extinde accesul la versiunea de preview a Microsoft 365 Copilot și că vor exista noi funcții.

"Ritmul și volumul de muncă au crescut exponențial și depășesc capacitatea oamenilor de a ține pasul", susține Jared Spataro, CVP, Modern Work and Business Applications. "Într-o lume în care creativitatea este noua productivitate, datoria digitală este mai mult decât un inconvenient – devine o amenințare la adresa inovației. Soluțiile moderne de inteligență artificială vor reduce volumul de muncă, astfel că noi ne vom putea concentra mai mult asupra sarcinilor cu adevărat importante".



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel