Soluţionarea contestaţiilor împotriva tuturor actelor administrative fiscale emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), inclusiv a contestaţiilor marilor contribuabili, trece în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul căruia vor fi create structuri specializate în această direcţie, potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanţă pentru modificarea Codului de procedură fiscală.
Conform sursei citate, în prezent, structurile specializate de soluţionare a contestaţiilor sunt în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (la nivel regional sau în cadrul aparatului central al ANAF). Prin urmare, ANAF se află atât în poziţia de a impune sarcina fiscală ce revine fiecărui contribuabil cât şi sarcina de a-şi cenzura propriile decizii de impunere sau acte emise în procedurile de stabilire a creanţelor fiscale, ceea ce se consideră că nu ar asigura o anumită imparţialitate decizională în ceea ce priveşte judecarea contestaţiilor formulate de contribuabili împotriva actelor administrative fiscale emise de aparatul ANAF.
În document se subliniază faptul că pentru anumite acte administrative fiscale, altele decât titlurile de creanţă fiscală (de exemplu decizia de respingere a cererii de eşalonare, decizia de suspendare a inspecţiei fiscale, decizia de declarare a inactivităţii) contestaţiile se soluţionează chiar de către structura (compartimentul, serviciul) care a emis actul administrativ fiscal contestat.
"Se propune crearea unor structuri specializate de soluţionare a contestaţiilor împotriva tuturor actelor administrative fiscale emise de organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, care să soluţioneze inclusiv contestaţiile marilor contribuabili", se arată în document.
Potrivit sursei citate, MFP preia de la ANAF, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice activitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrative fiscale emise de organul fiscal, posturile şi personalul aferent acesteia. La nivelul Ministerului Finanţelor Publice activitatea de soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară de către structura specializată de soluţionare a contestaţiilor, atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial.
În ceea ce priveşte salarizarea personalului care va fi preluat, acesta va fi aliniat la salariile personalului Ministerului Finanţelor Publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiind astfel de drepturile salariale acordate potrivit legii pentru categoriile de funcţii din cadrul aparatului propriu al MFP.
Documentul menţionează şi o serie de avantaje care ar decurge din această schimbare: se asigură un nivel superior de independenţă şi, implicit, premise pentru creşterea imparţialităţii în luarea deciziilor cu privire la contestaţiile formulate de contribuabili împotriva tuturor actelor emise de administraţia fiscală (atât titluri de creanţă fiscală, cât şi alte acte administrative fiscale) prin plasarea structurilor în afara ANAF; se asigură exercitarea de către Ministerul Finanţelor Publice a prerogativelor sale legale care izvorăsc din rolul de autoritate fiscală competentă, precum şi acela de coordonare a aplicării unitare a prevederilor legislaţiei fiscale; degrevează organele fiscale emitente a actelor administrative fiscale (altele decât titlurile de creanţă fiscală) de soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva acestor acte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu