Luni, 3 ianuarie 2022, a avut loc la sediul Guvernului, o ședință pentru a analiza măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.
Printre măsurile propuse pentru a contracara efectele valului cinci al pandemiei, pe linia Ministerului Muncii s-a decis să se acorde, din nou, posibilitatea introducerii angajaților în șomaj tehnic decontat de stat.
De asemenea, s-a discutat despre importanța continuării vaccinării. În plus, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2.
Până astăzi, 3 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.813.056 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.559 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.741.871 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.756 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 189 de cazuri de pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 58.814 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 02.01.2022 (10:00) – 03.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 18 decese (9 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Timiș și Vaslui.
Dintre cele 18 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 ani.
15 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
Dintre cei 18 pacienți decedați, 16 erau nevaccinați și 2 vaccinați. Cei 2 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse 60 și 69 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.478. Dintre acestea, 403 sunt internate la ATI. Dintre cei 403 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 63 sunt minori, 56 fiind internați în secții și 7 la ATI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu