Ioana Ginghină recomandă o rețetă de somon la cuptor cu portocale.
½ somon dezosat
1 portocală
1 lingură de ulei de măsline
2 linguri de vin alb
1 ceașcă cu apă
sare și piper, după gust
Bucata de somon se taie în patru bucăți, cam de o palmă, și se așează într-un vas de iena. Se condimentează cu sare și piper, după gust. Se lasă peștele pentru moment și, separat, se prepară sosul din jumătate de portocală, o lingură de ulei de măsline, două linguri de vin alb și o ceașcă de apă. Se toarnă sosul cu grijă peste toate feliile de somon, iar apoi peste fiecare bucată de pește se pune o felie de portocală.
Apoi, se presară cimbru și se bagă la cuptor, acoperit cu capacul de la vasul de iena, notează retetepractice.ro. Se bagă în cuptorul încins la 220 de grade, timp de aproximativ 30 minute. Primele 20 de minute acoperit, iar în ultimele zece minute fără capac.
Amintim că medicul nutriționist Mihaela Bilic a scris, tot pe Instagram, despre un experiment interesant legat de o prăjitură. Rezultatul cu privire la percepția consumatorilor i-a uimit pe mulți.
„Dincolo de calitatea ingredientelor și rețeta după care este preparat un produs, experiența gustativă depinde foarte mult de felul în care este prezentat. Cu alte cuvinte merită să punem preț pe ritualul de servire/eleganța mesei. Într-un restaurant din Illinois a fost făcut un experiment pe 175 de persoane cărora li s-a dat o prăjitură cu ciocolată gratis, pe motiv că este o rețetă nouă, ce trebuie testată înainte de a fi introdusă în meniu. Clienții erau rugați să evalueze calitatea desertului și să spună cât ar plăti pentru el.
Prăjitura Brownie era identică ca rețetă, de aceeași dimensiune, unica diferență consta în modul în care era prezentată. Au existat trei variante: pe farfurie de porțelan, pe farfurie de carton și pe un simplu șervețel de hârtie.
Rezultatul percepției consumatorilor?
Cea pe farfurie de porțelan a fost declarată “excelentă”, cea pe farfuria de carton a fost “bună”, iar cea pusă direct pe șervețel s-a dovedit a fi “ok, dar nimic special”!
La capitolul preț, clienții au fost dispuși să plătească de 3 ori mai mult pentru o Brownie pe farfurie.
Dacă aspectul și prezentarea contează, de ce să nu folosim asta în beneficiul nostru? Nu consumați mâncarea direct din caserolă, din pungă sau din ambalaj, își pierde din calitate. Și cu cât o apreciem mai puțin, cu atât o să mâncăm mai mult!”, a scris Mihaela Bilic pe contul de Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News