SONDAJ – Alerta de cancer de la telefonul mobil: risc de sănătate sau strategie de vânzări a producătorilor de accesorii? Studiul OMS nu a fost confirmat încă de teste pe animale

telefoane-mobile
telefoane-mobile

Încă din 1991, am văzut la Edinburgh un lot experimental de şobolani, expus la radiaţii similare celor emise de celulare. Aveau tulburări de auz, dar nu şi modoficări morfologice, după cum ne-a declarat dr. Jean Ciurea, preşedintele Societăţii de Neurochirurgie Funcţională. Dezbaterile există, iar firmele producătoare încearcă să ţină sub control aceste rezultate. Până acum au reuşit. Argumentul companiilor producătoare de mobile e susţinut de ingineri, care spun că radiaţia electromagnetică se transformă strict în căldură. Ca şi cum ai sta la soare, dar în acest caz căldura se produce în profunzime, ca la microunde. E drept că puterea aparatelor a tot scăzut, de la 2 W la 0,5 şi se adaptează în continuare. În aceste condiţii apare o întrebare firească, referitoare la adevătarul scop al studiului făcut public de OMS. Astfel, dacă în anii trecuţi, când puterea telefoanelor mobile era mai mare, deci mai periculoasă, specialiştii inişteau ponenţialii clienţi spunându-le că nu există nicun risc asupra sănătăţii în urma folosirii aparatelor cu pricina. Asta pentru a nu speria utilizatorii de telefonie mobilă şi pentru a-i determina să îşi cumpere în continuare telefoane. În ultimii ani, puterea acestor aparate a scăzut considerabil. Cu toate acestea, tot mai multe voci arată spre pericolul asupra sănătăţii pe care îl reprezintă utilizarea telefoanelor mobile. Ar putea fi o strategie a producătorilor de telefoane şi accesorii, prin care să încerce să determine cât mai multe persoane să-şi cumpere şi accesorii de tip „hands free“, care i-ar scăpa de pericol.

Radiaţiile de la telefoanele mobile pot cauza cancer, conform unor studii ale OMS

Academicianul Constantin Popa, fondatorul Institutului de Boli Cerebro-Vasculare de la Fundeni, nu a fost convins de noul studiu. ”Până acum studiile nu au putut demonstra, fără urmă de îndoială, că ar fi o relaţie de cauzalitate între radiaţia telefoanelor şi cancer. E posibil, nimeni în lumea științei nu zice vreodată că ar fi imposibil, dar trebuie demonstrat, prin studii serioase, nu din acestea care circulă pe internet. Numărul cazurilor cu tumori cerebrale e în creştere, dar asta nu înseamnă automat că sunt cauzate de vorbitul la mobil. Ar fi o greşeală să afirmăm aşa ceva fără date certe. Dacă nu e implicată radiaţia mobilului, am pierdut timpul fără să investigăm adevărata cauză”.

Victor Olsavski, şeful reprezentanţei OMS în România ne-a declarat că studiul este de nivel II b, adică efectul este posibil la om, însă nu poate fi reprodus pe animale de laborator.

Singura concluzie a studiului este că există anumite riscuri posibile şi că investigaţiile trebuie continuate.

Citeşte aici integral comunicatul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire la riscurile provocate de telefonia mobilă

Cele 4 niveluri de risc în ceea ce priveşte pericolul de cancer asupra organismului uman:

Grupul 1

Această categorie se foloseşte când există destule probe că factorul respectiv duce la formare de tumori canceroase.

Grupul 2

Această categorie include factorii pentru care probele sunt aproape suficiente, fie la oameni, fie la animale de laborator. Are două subcategorii, 2A (probabilitate) şi 2B (posibilitate). Diferenţa dintre cele două este reprezentată de calitatea probelor şi de datele epidemiologice.

Grupul 2A

Categorie folosită atunci când probele sunt limitate la om, dar există suficiente probe rezultate în urma testelor pe animalele de laborator.

Grupul 2B

Categorie folosită pentru factorii pentru care probele sunt limitate şi la om şi la animalele de laborator.

Grupul 3

Această categorie se foloseşte pentru factorii care nu pot fi clasificaţi ca fiind canceroşi, nici pentru oameni, nici pentru animalele de laborator.

Grupul 4

Categorie folosită pentru factorii pentru care nu există nicio probă rezultată din testele clinice sau de laborator.

[poll id="49"]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel