Sondaj: Aproape jumătate din români au avut probleme mari de sănătate în 2010

spital
spital

Aproximativ 75% dintre români au fost la medic în 2010, 43% dintre ei au avut o problemă majoră de sănătate în acest an, 24% au fost internaţi în spital, iar 88% au cumpărat medicamente, relevă un raport de cercetare al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Potrivit sondajului, femeile au fost cele care au mers mai des la medic şi au cumpărat medicamente într-o proporţie mai mare. Consumul de medicamente s-a dovedit, potrivit sondajului, foarte crescut la toate categoriile de populaţie, chiar şi la tineri (81,1% au între 18 şi 35 de ani).

Raportul mai relevă că în 2010, 15% dintre persoanele intervievate au dat şpagă, cu precădere medicilor, iar 16% dintre acestea susţin că banii le-au fost ceruţi. Categoria de vârstă cea mai expusă din acest punct de vedere este cea între 51 şi 60 de ani, persoanele cu studii superioare, din mediul urban şi care locuiesc în Sud, Bucureşti şi Dobrogea. Bărbaţii cu studii superioare şi cu venituri mari susţin că şpaga li s-a cerut, în timp ce maghiarii nu dau vina pe alţii pentru şpaga pe care au oferit-o.

Raportul de cercetare, dat publicităţii miercuri seară, a fost realizat pe un eşantion de 1.436 de indivizi cu vârsta peste 18 ani, reprezentativ la nivel naţional. Interviurile s-au desfăşurat prin metoda CATI, în intervalul 15-16 decembrie 2010, cu eroare maximă tolerată de +/- 2,7%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel