Călin Popescu Tăriceanu a reacționat în urma sondajului ARGUMENT, al DC NEWS. Acesta a vorbit despre mutarea care anunța schimbarea, în exclusivitate pentru DC NEWS.
DC NEWS a realizat prin casa de sondaje ARGUMENT un sondaj în perioada 6 - 14 noiembrie, în care Partidul cu care a fuzionat ALDE, Pro România, are 8% la Camera Deputaților și 12% la Senat, ca intenție de vot, nu favorabilitate sau credibilitate. În acest context, Mădălina Hideg a spus că diferența este datorată persoanelor care candidează din partea Pro România la Senat, acolo unde cel mai vizibil este chiar Călin Popescu Tăriceanu.
Astfel, Călin Popescu Tăriceanu a fost întrebat cum vede restul campaniei electorale.
”Să știți că poate, fuziunea, pentru unii, nu pentru toți, a venit ca o surpriză. Dar ea, de fapt, nu e o surpriză, pentru că dacă stăm să dăm timpul înapoi, în 2019, la alegerile prezidențiale, ALDE și Pro România au avut un candidat comun, prin Mircea Diaconu. Chiar și atunci noi am discutat despre o posibilă fuziune. Cred că este rezultatul unui pragmatism politic de care am dat și eu dovadă și Victor Ponta, și am hotărât să ne unim forțele la aceste alegeri parlamentare, unde, după cum se întrevede, e o bătălie complicată, pentru că partidele mari, PSD și PNL, încearcă să focalizeze atenția opiniei publice exclusiv pe cele două partide, încercând să scoată în afara terenului de joc partidele mai mici și sigur, acest lucru le-ar avantaja, pentru că ar însemna ca pe viitor să avem un fel de ping-pong politic între PNL și PSD, alternanță care să le permită tot timpul să dețină frâiele de putere.
Eu cred că pe scena politică e nevoie de un echilibru și de partide care să aibă o agendă diferită decât cea a partidelor mari și care, cum e cazul nostru, fie să aibă oameni cu experiență care sunt dispuși să-și pună această experiență în slujba țării într-un moment cum e acesta de criză, fie e nevoie de o voce puternică și incomodă, când e vorba de încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești la care pare să existe o înțelegere subterană între PNL și PSD”, spus Călin Popescu Tăriceanu, în exclusivitate pentru DC NEWS.
Vezi aici REZULTATELE SONDAJULUI ARGUMENT: SONDAJ ARGUMENT. Pe cine pun românii ștampila la alegerile parlamentare 2020. Intenția de vot pe partide
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News