EXCLUSIV  SONDAJ. Cartea electronică de identitate, AVANTAJE. 65% dintre români nu le cunosc. Citește-le AICI

Pentru mulți români, cartea electronică de identitate și avantajele ei par a reprezenta o enigmă. De aceea, este important să vă informați cu privire la această schimbare și beneficiile pe care le aduce. 

DCNews a realizat un sondaj despre cartea electronică de identitate. La întrebarea: ”Cunoașteți avantajele implementării cărții electronice de identitate?”, 15% (2890) au răspuns ”Da”, 65% (12.505) au răspuns ”Nu”, 20% (3846) au răspuns ”Nu știu”. 

Iată și graficul cu sondajul DCNews.ro despre cartea electronică de identitate: 

1. sondaj DCN... (sondaj-dcnews-ci-electronica_55605700.jpg)

Vezi mai mult în Galeria foto

Cartea electronică de identitate urmează să fie emisă din 2 august, mai întâi limitat, într-un program pilot, de 6 luni. Ar urma să fie emise aproximativ 5000 de cărți electronice de identitate, în acord cu Regulamentul European. 

Iată ce aduce noua carte de identitate, în format electronic: 

- va fi un document unic care va funcționa ca o cheie de acces la toate platformele digitale ale statului: 

Cartea electronică de identitate (CEI) va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sisteme informatice ale altor instituții publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condițiile legii. CEI va facilita astfel accesul cetățeanului la diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare etc.), cu efecte majore privind simplificarea relației cu autoritățile publice, creşterea calității şi accesibilității serviciilor publice. (sursa gov.ro)

- astfel, în relația cu statul, nu va mai trebuie să duci, fizic, copii xerox după diferite documente. 

- Noul document de identificare va oferi cetățenilor garanții suplimentare de securitate, iar instituțiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document, după cum arată gov.ro. 

- CEI va permite, printre altele, autentificarea în Platforma informatică a sistemului public al asigurărilor sociale de sănătate pentru a dovedi calitatea de asigurat a titularului. Noul document de identitate nu va conține date medicale, ci doar datele de identificare ale titularului. Cardul de sănătate își încetează valabilitatea în momentul emiterii către titular a unei cărți electronice de identitate.  Pentru persoanele care nu vor solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate, se vor emite în continuare carduri de sănătate, în aceleași condiții din prezent, conform sursei citate. 

”Ce e important e că această carte electronică de identitate va putea oferi cetăţeanului român posibilitatea de a interacţiona în format digital cu instituţiile publice şi asta alături de alte două proiecte pe care Autoritatea pentru Digitalizarea României le implementează. E vorba despre nodul eIDAS care va permite comunicarea datelor dintre instituţiile guvernamentale din România împreună cu toate celelalte instituţii de la nivel european. Practic, identitatea noastră va putea circula în toată Uniunea Europeană şi identitatea celorlalţi cetăţeni europeni va putea fi recunoscută de instituţiile publice din România", a subliniat preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Octavian Oprea, pentru DCNews. 

Vezi mai mult: Cartea de identitate electronică, beneficii. Atenție! Cu actualul buletin, nu vei mai putea face anumite lucruri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel