Publicitate
Un sondaj realizat de CSOP la comanda PDL îl indică pe premierul Victor Ponta drept politicianul în care românii au cea mai mare încredere. Preşedintele PSD îl depăşeşte pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care ocupă locul secund. Acelaşi sondaj spune că liberalul Crin Antonescu a ajuns la acelaşi procent ca preşedintele Traian Băsescu: 17%.
Sondajul de opinie publică a fost realizat la cererea PDL, pe un eşantion de 1.082 persoane, în perioada 24 august-1 septembrie, marja de eroare fiind de ±3,0%, potrivit Adevărul.
Primele trei locuri are topului politicienilor în care românii au cea mai mare încredere sunt ocupate de Victor Ponta - 29%, Mugur Isărescu - 27% şi Sorin Oprescu - 22%.
Totodată, sondajul realizat la comanda PDL este primul, de la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, care îl poziţionează pe liderul USL, Crin Antonescu, la o cotă identică de încredere cu cea a lui Traian Băsescu, anume 17%.
Mihai Răzvan Ungureanu rămâne cel mai bine văzut lider al Dreptei ciobite, cu un procent de 16%. Preşedintele Forţei Civice este urmat de pedeliştii Vasile Blaga şi Emil Boc, ambii cu 14%.
PDL, în continuare sub 18%
Conform aceluiaşi sondaj, USL se bucură de o intenţie de vot de 58%, în timp ce PDL se învârte în jurul procentului de 18%. Al treilea partid la alegerile parlamentare din 9 decembrie, PPDD, scade sistematic şi ajunge să ia doar 6% din voturile electorilor, la fel ca UDMR.
Mişcarea Populară şi Forţa Civică nu ating pragul de 5%. Formaţiunea lui Eugen Tomac este cotată la 3% intenţie de vot, iar partidul lui Mihai Ungureanu la 2%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu