Sondaj: Cum vi se par pedepsele primite de violatorii din Vaslui?

Judecătoria Vaslui, i-a condamnat, luni, pe cei șapte violatori din Văleni la pedepse cuprinse între 5 ani şi opt luni şi 8 ani şi patru luni de închisoare, precum şi la plata unor daune morale de 50.000 de lei către tânăra care le-a căzut victimă. Decizia instanței nu este definitivă.

Potrivit Codului penal, pedeapsa maximă pentru viol este de 12 ani de închisoare, dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală ori a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. De asemenea, Codul penal prevede o pedeapsă maximă de 10 ani de închisoare în cazul lipsirii de liberatate care se săvârșeste asupra unui minor sau punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei. În aceste condiții, DCNews vă invită să răspundeți sondajului din debutul articolului și să vă exprimați, în secțiunea de comentarii, părerea față de pedepsele decise astăzi de judecători în cazul violului de la Vaslui.

Cum au decis judecătorii

În cazul celor șapte violatori din Vaslui, cea mai mare pedeapsă a primit-o Ovidiu Silviu Burada, cel care a racolat-o pe fata de 18 ani din staţia de autobuz din municipiul Vaslui. El a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi patru ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că va executa pedeapsa cea mai grea, de şapte ani, cu un spor de un an şi patru luni, rezultând opt ani şi patru luni de închisoare.

Vezi și: Violatorii din Văleni vor fi arestați în cursul zilei de luni

Paul Andrei Burlacu, Silviu Avădanei şi Petrică Ionuţ Bolboceanu au fost condamnaţi la şase ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi trei ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal. În cazul lor, va fi aplicată pedeapsa cea mai grea, de şase ani, cu un spor de un an, astfel că vor avea de executat şapte ani de închisoare.

Ionuţ Boicu, Alin Rotaru şi Ioan Surleac, care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au primit cele mai mici pedepse, adică 5 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi doi ani pentru lipsire de libertate, rezultând o pedeapsă de cinci ani şi opt luni de închisoare.

Iată condamnările primite de cei șapte violatori din Vaslui:

Silviu Ovidiu Burada – 8 ani şi 4 luni de închisoare

Paul Andrei Burlacu – 7 ani de închisoare

Silviu Avădanei – 7 ani de închisoare

Petrică Ionuţ Bolboceanu – 7 ani de închisoare

Ionuţ Bogdan Boicu – 5 ani şi 8 luni de închisoare

Alin Dumitru Rotaru – 5 ani şi 8 luni de închisoare

Ioan Surleac – 5 ani şi 8 luni de închisoare

Citește și: Dezvăluire bombă în cazul fetei din Vaslui violată de șapte tineri: Victima vrea să se mărite cu unul dintre ei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel