Unul din doi angajaţi români consideră că nivelul de stres la locul de muncă actual este ridicat, iar 15,4% afirmă că este chiar nesustenabil de mare.
Totodată, pentru alţi 27% stresul este moderat şi doar 7,7% declară că este scăzut sau lipseşte, arată rezultatele unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs. Mediul de lucru dezorganizat şi haotic, supraîncărcarea şi primirea de responsabilităţi care ies din aria lor de competenţe reprezintă principalii trei factori de stres invocaţi de jumătate dintre angajaţi.
De asemenea, patru din zece angajaţi explică stresul ridicat prin faptul că sunt nevoiţi să preia din responsabilităţile colegilor, iar 37% sunt stresaţi de comunicarea slabă între manageri şi echipă. Trei din zece spun că aşteaptă prea mult ca superiorii să ia anumite decizii şi că nu există muncă în echipă, fiecare fiind pe cont propriu. Alţi factori de stres pentru doi din zece respondenţi sunt faptul că li se impun obiective greu de realizat, că primesc deadline-uri nerealiste sau că nu li se dau toate informaţiile de care au nevoie pentru a-şi face treaba.
E-mailurile sau SMS-urile primite de la superiori în afara orelor de program contribuie, de asemenea, la gradul ridicat de stres al angajaţilor.
'Din păcate, aproape opt din zece respondenţi au spus că nivelul de stres a crescut în ultimii trei ani, iar pentru mai bine de jumătate dintre aceştia, chiar s-a dublat. Dacă pentru 43,4% dintre respondenţi nivelul de stres este ridicat doar în anumite perioade din an, patru din zece spun că este la fel pe tot parcursul anului, iar 8,8% - doar în apropierea unor deadline-uri. În aceste condiţii, doi din zece respondenţi afirmă că deja au ajuns la burnout, trei din zece cred că în cel mult o jumătate de an vor ajunge la epuizare dacă nivelul de stres se va menţine la acelaşi nivel, iar 15% estimează că se vor epuiza în cel mult un an', se menţionează într-un comunicat al BestJobs remis, marţi.
Conform sursei citate, de-a lungul carierei lor, şase din zece respondenţi au spus că şi-au căutat alt job mai puţin stresant, în condiţiile în care 46% dintre angajaţi au răspuns că au avut insomnii din cauza stresului de la job, iar un sfert - că au avut probleme grave de sănătate pe fond de stres. De asemenea, 37% dintre respondenţi admit că şi-au descărcat stresul acumulat la job asupra familiei sau prietenilor, în timp ce 28% au recunoscut că şi-au pierdut cumpătul la job. Foarte puţini angajaţi - sub 5% - au apelat la consilierea unui psiholog sau au depus plângeri oficiale la departamentul de HR.
Mulţi nu au făcut nimic, admiţând că s-au obişnuit pur şi simplu cu stresul de la job. Cei mai mulţi angajaţi care au răspuns la sondajul BestJobs (54%) spun că firma nu face nimic pentru a reduce stresul la locul de muncă, iar 42% nu sunt siguri că angajatorul face ceva în acest sens. În acelaşi timp, angajaţii ştiu deja care ar fi soluţiile care i-ar ajuta să reducă stresul de la birou.
Cei mai mulţi dintre respondenţi (52%) sunt de părere că e nevoie în primul rând ca managerii să comunice mai bine cu angajaţii şi aproape tot atâţia (49%) cred că e nevoie ca firmele să angajeze mai mulţi oameni. În plus, 32% au nevoie ca angajatorul să le ofere un mediu de lucru mai relaxat, iar 30% ar vrea să li se mărească salariul. Totodată, aproape un sfert consideră că nivelul de stres ar scădea dacă angajatorul le-ar oferi un echilibru între viaţa profesională şi cea personală, iar circa 13% ar vrea ca acesta să introducă posibilitatea de a lucra şi de acasă, ori să ofere mai multe zile libere decât cele legale. Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 2- 18 octombrie 2019, pe un eşantion de 1.018 de utilizatori de internet, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News