Ultimul sondaj INSCOP arată ce părere au românii despre Casa Regală, dar și câți ar vota, la un referendum, revenirea la monarhie. Consilierul Privat onorific al Familiei Regale a României, Ioan-Luca Vlad, a comentat sondajul.
Sondajul publicat de INSCOP face o comparație între răspunsurile din luna mai a acestui an, 2014, și luna iulie a anului 2013.
Diferența dintre cei care au o părere foarte bună acum despre Casa Regală și cei care o aveau în iulie 2013, este foarte mică, de doar 1%, în condițiile unei erori de plus-minus 3%. În schimb, 31% au o părere bună în luna mai 2014, în comparație cu 28% în luna iulie 2013. Procentul celor care erau indiferenți, adică nu aveau o părere nici bună, nici proastă a scăzut cu 5,7%. Numărul celor cu o părere proastă a crescut cu 4,6%.
În cazul unui referendum 47,3% ar vota împotriva monarhiei și 30,2% în favoarea ei. 22% sunt nehotărâții, care "nu știu, nu răspund". În iulie 2013, un procent de 33% erau nehotărâți.
Consilierul Privat onorific al Familiei Regale a României, Ioan-Luca Vlad, scrie, pe blogul Casei Regale, că "s-a înregistrat o scădere importantă a persoanelor indecise în privinţa formei de guvernare, dar şi o creştere a celor care susţin fiecare dintre cele două forme – Monarhia şi republica. Probabil că punerea problemei, în mass-media, în şcoli şi în dezbaterea publică, privitor la organizarea României, cu ocazia proiectului de Constituţie pregătit anul trecut, dar şi a evenimentelor internaţionale ale altor Case Regale, s-a percutat într-o înţelegere mai clară a locului şi rolului Coroanei într-o monarhie constituţională, respectiv al preşedintelui într-o republică.
De asemenea, este foarte posibil ca publicul să fi acceptat ideea unui rol constituţional, dar fără statutul de putere în stat, al Coroanei, din perspectiva proiectului recunoaşterii sale constituţionale. Într-o astfel de formulă, cele două rezultate ale sondajului s-ar armoniza perfect, în sensul că românii au încredere în Familia Regală şi au o opinie foarte pozitivă despre aceasta, dorindu-şi în acelaşi timp republica, în cadrul căreia Coroana să aibă o recunoaştere constituţională, un rol apolitic, de păstrătoare a identităţii şi demnităţii naţionale".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu