Românii au cea mai multă încredere în guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, urmat îndeaproape de premierul Victor Ponta și președintele PNL, Klaus Iohannis. Liderul liberal Crin Antonescu continuă prăbușirea, ajungând la o cotă de încredere mai mică decât cele ale lui Mihai Răzvan Ungureanu, Traian Băsescu sau George Maior.
Potrivit sondajului INSCOP, citat de adevarul.ro, Isărescu se bucură de încrederea multă și foarte mută a 41% dintre români, în timp ce Ponta se menține pe locul secund la acest capitol (37,3%).
Ponta, care se află într-o ușoară creștere față de luna mai (36,1%), este urmat la o diferență de numai 1,4% de Klaus Iohannis.
Pe locul al patrulea în topul încrederii se situează primarul Capitalei, Sorin Oprescu, cu 32,4%, urmat de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu 27,8% (29,4% în mai) şi Mircea Geoană cu 26,6% (26,1% în mai).
Antonescu, umăr la umăr cu Iliescu
Senatorul PSD este urmat în clasamentul încrederii în personalităţi politice de Mircea Diaconu, surpriza de la alegerile europarlamentare, cu 22,9% încredere multă şi foarte multă, George Maior, şeful SRI, cu 22,8% (22,5% în mai), fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu cu 21,8% (22,8% în mai), Teodor Meleşcanu cu 21% (18,9% în mai), Traian Băsescu cu 19,2% (21% în mai). Crin Antonescu a ajuns la o cotă de încredere foarte scăzută, 19,1% , cu patru procente mai puţin decât în luna mai, şi abia îl devansează de fostul preşedinte Ion Iliescu (18,7%).
Oamenii au mai multă încredere în "Tribun" decât în Predoiu
Theodor Stolojan înregistrează 17,3% opţiuni de încredere multă şi foarte multă (17,8% în mai), urmat de Corneliu Vadim Tudor cu 14,9% (15,3% în mai), prezidenţiabilul PDL, Cătălin Predoiu - 13,7% (13,4% în mai), Liviu Dragnea cu 13,6% (15,6% în mai). Ceilalţi lideri ai dreptei stau la fel de prost în sondaje: Elena Udrea cu 13,4% (14,1% în mai), Emil Boc cu 12,2% (13,3% în mai) şi Vasile Blaga cu 8,9% (11,5% în mai). Doar Dan Voiculescu cu 8,6% (10% în mai), Kelemen Hunor cu 6,2% (6,2% în mai) şi pastorul Laszlo Tokes cu 5,7% stau mai prost la încredere.
Studiul INSCOP Research a fost realizat în perioada 1-6 iulie 2014, la comanda ziarului "Adevărul". Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1.055 de persoane şi este reprezentativ pentru populaţia de 18 ani şi de peste 18 ani a României. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News