Mugur Isărescu rămâne personalitatea în care românii au cea mai multă încredere, potrivit unui sondaj INSCOP. Guvernatorul BNR este urmat în topul încrederii de premierul Victor Ponta și de liderul ACL, Klaus Iohannis.
Pe primul loc în topul încrederii se află în continuare Mugur Isărescu, 40,2% multă şi foarte multă încredere (procentele sunt raportate la total eşantion), potrivit adevarul.ro.
Victor Ponta îşi conservă locul al 2-lea, cu 37,4% multă şi foarte multă încredere, urmat de Klaus Iohannis cu 34%. Diferenţele faţă de sondajul din iulie sunt relativ minore (Victor Ponta avea 37,3%, în timp ce Klaus Iohannis suferă o scădere uşoară de la 35,9% la 34%). Putem observa o oarecare stabilizare a frontului dintre principalii pretendenţi la fotoliul de la Cotroceni. Darie Cristea, coordonator proiecte INSCOP, analizează aceste cifre: „Important pentru obiectivele prezidenţiale ale celor doi este faptul că, din europarlamentare şi până în alegerile din noiembrie, raportul de încredere între cei doi pare a se fi stabilizat pe cifrele prezentate."
Antonescu, sub Iliescu și Băsescu
Retragerea din prim-plan a lui Crin Antonescu i-a adus fostului președinte PNL o scădere drastică la capitolul încredere (care este diferit de intenția de vot).
Potrivit sursei citate, căderea de imagine începută cu retragerea din USL şi continuată prin renunţarea sau pierderea succesivă a unor funcţii de primă vizibilitate se concretizează în 15,7% multă şi foarte multă încredere la începutul lui septembrie (faţă de 19,1% în iulie) şi într-o curbă descendentă mai abruptă decât la oricare personalitate politică din listă.
Sorin Oprescu înregistrează o uşoară tendinţă de scădere în încredere (29,4% faţă de 32,4% multă şi foarte multă încredere). Trebuie însă spus că nici luna august, nici campania prezidenţială la care nu participă nu oferă vreun prilej de ieşire publică relevantă pentru primarul Capitalei, scorul fiind astfel explicabil.
Călin Popescu Tăriceanu este cotat la 29,7% încredere multă şi foarte multă (faţă de 27,8% luna trecută). Observăm o uşoară creştere după ce din martie până în iulie încrederea în Călin Popescu Tăriceanu a fost în scădere constantă. Prezenţa în viaţa politică din ultima vreme şi asumarea unei candidaturi la prezidenţiale par a fi revigorat interesul unei părţi a publicului pentru fostul premier.
Românii au mai multă încredere în Mircea Diaconu decât în Băsescu
Fostul lider liberal este urmat de Mircea Geoană (cel mai "de încredere" lider PSD dupa Victor Ponta) cu 25,4% încredere multă şi foarte multă (26,6% în iulie), George Maior cu 21,3% (22,8% în iulie), Mircea Diaconu (20,9%), Traian Băsescu (17,5% faţă de 18,4%), Mihai Răzvan Ungureanu (20% faţă de 21,8% multă şi foarte multă încredere în iulie) şi Teodor Meleşcanu cu 19,2% (21% în iulie), Ion Iliescu cu 19,1% (18,7% în iulie). Crin Antonescu, Teodor Stolojan, Elena Udrea, Corneliu Vadim Tudor, Cătălin Predoiu şi Liviu Dragnea se află în marja cifrei de 15%. După ce timp de peste un an Elena Udrea a avut o cotă de încredere multă şi foarte multă relativ stabilă (13-14%), anunţarea posturii de candidat a produs şi aici o uşoară creştere (15,3% faţă de 13,4% în iulie).
Ioan Rus şi Monica Macovei, proaspăt introduşi în barometrul încrederii, cumulează 13,9%, respectiv 13,4% încredere multă şi foarte multă. În primăvara şi vara lui 2014, candidatul UDMR, Kelemen Hunor, a avut de asemenea o cotă de încredere stabilă (în jurul a 6%) – 6,5% la începutul lui septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu