Sondaje alegeri Spania. Socialiştii continuă să piardă sprijinul

Sprijinul pentru Partidul Socialist la putere în Spania a scăzut de la alegerile neconcludente din aprilie, potrivit unor sondaje publicate marţi, care sugerează că niciun partid sau bloc nu ar câştiga o majoritate lejeră în alegerile parlamentare din 10 noiembrie, relatează marţi Reuters.

Spania a desfăşurat trei alegeri în patru ani, dar fiecare au produs guverne minoritare sau de scurtă durată în timp ce liderii politici s-au străduit să se adapteze la noile partide care au pus capăt anilor de dominaţie a conservatorilor din Partidul Popular (PP) şi socialiştilor (PSOE - Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol). Aşa-numitul 'sondaj al sondajelor' publicat în ziarul El Pais sugerează că ultima încercare de a pune capăt impasului politic cu un alt scrutin este puţin probabil să reuşească.

El îi arată pe socialiştii prim-ministrului în exerciţiu Pedro Sanchez cu 27% din intenţiile de vot, în scădere de la 28,7% la alegerile din aprilie, în timp ce principalul său rival, PP, ar obţine 21,6% din voturi, urcând de la 17,1% cât a primit la ultima rundă. Cele mai multe dintre sondajele incluse de El Pais au fost efectuate după izbucnirea protestelor în Catalonia în urma condamnării la 14 octombrie a nouă lideri pro-independenţă cu pedepse de până la 13 ani de închisoare. Diferite sondaje recente au indicat că sprijinul pentru socialişti a scăzut odată cu protestele care au fost uneori violente în timp ce partidele de dreapta care cer o atitudine mai puternică împotriva separatismului au primit un impuls.

Un alt sondaj publicat marţi este în contradicţie cu sondajele recente deoarece arată că socialiştii vor fi clar câştigători, cu posibilitatea de a conduce o majoritate a unui bloc de stânga ce nu s-ar baza pe separatiştii regionali. Cu toate acestea, sondajul efectuat de Centrul pentru Studii Sociologice (CIS) - condus de stat şi cel mai mare de acest gen din Spania - a fost efectuat înainte de condamnarea liderilor pro-independenţă şi tulburările ulterioare în Catalonia. Sondajul CIS sugerează că socialiştii ar putea câştiga între 133 şi 150 de locuri în Congresul de 350, în timp ce Partidul Popular ar obţine de la 74 la 81 de locuri. În timp ce acest lucru i-ar lăsa pe socialişti fără cele 176 de locuri necesare pentru o majoritate, alte partide de stânga, non-separatiste, precum Unidas Podemos, ar câştiga între 37 şi 45 de locuri, potrivit sondajului CIS, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel