Sophia Loren a inaugurat, joi, în Ciudad de Mexico, o expoziţie cu fotografii şi obiecte care îi aparţin, pentru a-şi sărbători cariera de peste 60 de ani în cinematografie, dar și cei 80 de ani de viață pe care-i va împlini pe 20 septembrie, impresionând cu frumusețea și farmecul său incontestabil.
Publicitate
Expoziția "Sophia Loren. Mexic. Yesterday, Today and Tomorrow", inaugurată la muzeul Soumaya al magnatului Carlos Slim, include obiecte vestimentare, bijuterii, fotografii, trofee şi diplome, dar şi proiecţii ale unor imagini în care vedeta apare alături de Marcello Mastroianni, Cary Grant şi Marlon Brando și va fi deschisă vizitatorilor din 22 septembrie.
"Nu este o celebrare a trecutului, este prologul unei vieţi frumoase, care mi-a dăruit atât de mult. Am încă nevoie să lucrez, mă trezesc în fiecare zi cu o grămadă de idei", a declarat Sophia Loren emoționată, potrivit AFP, la o conferintă de presă în prezenţa fiului său, Carlo Ponti, şi a magnatului mexican din domeniul telecomunicaţiilor Carlos Slim, scrie Mediafax.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, diva a amintit că a fost nevoită să se căsătorească, în 1957, în Mexic prin procură, cu Carlo Ponti, care nu era încă divorțat de Giuliana Fiastri, întrucât în Italia la cea vreme divorțul era considerat ilegal. Cei doi s-au căsătorit mai târziu în Franța.
Pe de altă parte, Sophia Loren a lansat de curând un volum autobiografic intitulat "Yesterday, Today and Tomorrow - My Life", în care vorbeşte despre începuturile carierei sale, relaţia cu producătorul de cinema care a descoperit-o şi care i-a devenit soţ, dar şi cea cu alte personalităţi ale cinematografiei mondiale, mai ales din perioada anilor 1960 - 1970. Pentru a scrie cele 300 de pagini ale volumului autobiografic, actriţa simbol a cinematografiei italiene a apelat la fotografii vechi, scrisori şi bileţele din partea unor vedete pe care le-a scos din ceea ce diva a numit "cufărul cu amintiri".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu