Sora lui Dide rupe tăcerea după arestarea fratelui

Dide
Dide

Ștefania, sora lui Cristian Mihai Dide, a decis, să vorbească, în premieră public despre fratele său.

Sora lui trăiește în Luxembourg.

„Am preferat mereu să mă țin departe de orice activitate sau lucru care m-ar scoate din confort, deși știu bine că adevarul, dreptatea, schimbarea se găsesc dincolo de stabilitate, bani, călătorii și viață bună. De altfel, majoritatea oamenilor știu că minunile se întâmplă în afara a ceea ce ne place, după multă muncă și sacrificii. Și cu toate acestea preferăm să stăm aici, în comoditate și mediocritate, să așteptăm să se întâmple schimbări de orice fel, făcute de alții. Tot din confort m-am gândit să scriu și rândurile acestea, din confort și din respect pentru cei care nu m-au întrebat niciodată nimic despre ceea ce simt și ce gândesc despre acțiunile lui Mihai.

Pentru că eu am fost întotdeauna copilul bun, cuminte și respectuos care și-a văzut de treabă și a adus doar note bune și zâmbete celor din jur. Pentru că așa a fost să fie, clișeu sau nu, eu, fata, copilul cuminte și el, baiatul, rebelul. Și presupun că, printre cunoscuți și necunoscuți, este greu de înțeles asocierea dintre două persoane așa diferite și, de pus întrebări, mai ales că eu nu am vorbit niciodată de părerea mea vis-a-vis de acțiunile civice ale lui Cristian-Mihai Dide.

Acum consider că măcar atât pot să fac. Să scriu aici că acel copil cuminte l-a admirat și îl va admira pentru restul vieții lui pe rebelul din familie. Pentru că, încă din copilărie, am știut că oamenii ca el sunt vizionari și demni de urmat, și mai ales, sunt cei mai de încredere. Pentru că, la problemele mari, el a fost prima persoana care am știut că mă poate ajuta cu informații, cunoștințe, sfaturi, prezență sau bani. Și toți prietenii lui apropiați, foștii angajați, copiii pe care i-a făcut fericiți în fiecare an de Crăciun, oamenii care îl știu cu adevărat cine este, știu despre ce vorbesc.

Îmi amintesc că la 6 luni după ce am plecat din țară, i-am scris să îl întreb cum aș putea să îl ajut. Mi-a răspuns că l-ar ajuta să nu mă mai întorc, pentru cã țara este fără scăpare, dar că el rămâne să mai încerce, să dea din coate și să se sacrifice, pentru că cineva trebuie să facă și asta, și ar prefera ca măcar pe mine să mă știe bine și fericită.

Paradoxal, trăiesc în țara unde transportul în comun este gratis, țara care are cel mai mare PIB pe cap de locuitor din Europa și țara unde urmează să se legalizeze creșterea a patru plante de cannabis pentru consumul propriu, ceea ce va face din Luxembourg prima țară din Europa care legalizează creșterea și consumul acestei plante. Țara asta are și ea și mame și copii și bune și rele, dar a preferat să fie cu un pas înainte și să recunoască și să reglementeze o realitate pentru că știe că acestă abordare este cea mai sigură soluție de control și știe că acest curaj legislativ este promotor.

În România, tocmai s-a dispus arest preventiv de 30 de zile pentru un autodenunț din ianuarie, al unei persoane care a demostrat practic autorităților, printr-un gest de civil disobedience sau nesupunere civică în română, cât de ușor este să cumperi droguri ușoare și să le distribui. Dispunere pe motiv de reiterare, adică, dacă omul este lăsat în libertate ar putea să demonstreze autorităților, din nou, în același act de protest, un lucrul care se întâmplă zilnic în sute de alte cazuri serioase.

Deși, din ianuarie și până acum nu a “reiterat” această demonstrație, și nici nu a deținut și nici nu a consumat vreodată substanțe ca cele primite de DIICOT prin poștă. O decizie dată de o justiție română care nu are maturitatea și nici cunoștințele necesare să judece o problemă pe fond, pentru că judecători tineri sunt obtuzi și lipsiți de curaj sau viziune, pentru că nu mai există speranță.

Este trist și stupefiant cât de departe este România de civilizație și de o gură de aer proaspăt. Țara nu mai are scăpare, și mi-aș dori să vadă și el lucrurile așa, și să își folosească potențialul într-un loc unde ar fi apreciat. Dar el va rămâne pe baricade, alături de toți ceilalți care sunt născuți să ducă lupte grele și să nu renunțe, cei care sunt născuți să schimbe mentalități.

Lui Mihai și tuturor celor ca el vă mulțumesc, căci confortul și ignoranța sunt droguri imense comparativ cu ce a primit DIICOT ca demonstrație, iar noi restul suntem prinși în ele și știm doar să scriem comentarii mai mult sau mai puțin malițioase și jignitoare, sau alții să propage știri false. Vă mulțumesc și vouă celor de la Legalizăm.ro și Evoluție În Instituție pentru că îi sunteți alături lui Mihai așa cum ar fi trebuit să îi fiu și eu, pentru că sunteți la fel de vizionari și credeți în principii, pentru că rămâneți pe baricade. Și le mai mulțumesc părinților noștri care sunt acolo indiferent de cât de mult înțeleg dimensiunea activități voastre, care și-ar dori doar o atmosferă caldă de Crăciun acasă, deși voi știți că țara arde și Crăciunul este doar o iluzie. Dar, ei și-au dus luptele și și-au făcut alegerile, unele greșite cu rezultate pe care voi luptați să le schimbați astăzi în bine”, a fost mesajul transmis de sora lui Cristian Mihai Dide.

Protestatarul Cristian Mihai Dide a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Protestatarul Cristian Mihai Dide a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat că a procurat canabis din afara ţării, dar şi din România şi a trimis două colete cu droguri la sediile DIICOT – Structura Centrală şi Serviciul Teritorial Iaşi.

Cristian Mihai Dide nu a făcut vreodată trafic de droguri

Ce a făcut, de fapt? El a comandat, în luna ianuarie 2020, muguri de CBD care conțineau un procent mic de THC, iar în semn de protest, a trimis un colet cu mugurii respectivi la DIICOT Iași. De altfel, s-a autodenunțat încă de atunci.

El încerca să demonstreze că în România se pot cumpăra şi vinde droguri fără nicio problemă, sub nasul autorităţilor, la un click distanță, prin curier

Acei muguri au fost trimiși la DIICOT pentru a demonstra cât de ușor este pentru oricine să facă rost de așa ceva, deși sunt ilegale în magazine. Ce a făcut DIICOT? L-au arestat pentru acest lucru. A fost suficient să trimită un pachet mic cu muguri și i s-a făcut dosar de traficant.

DIICOT a ridicat din casa lui Dide... gel de duș cu canabis

Cei de la DIICOT i-au luat din casă lui Cristian Mihai Dide... inclusiv gelul de duș. Produsul avea canabis și era cumpărat din comerț. Gelurile de duș, loțiunile de corp sau orice alt produs similar cu canabis se pot comanda foarte ușor online. Unele se găsesc și în magazine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel