Sora lui Mircea Badea, angajată la Cotroceni. A fost parte din evenimentul despre care a vorbit toată România

Naty Badea
Naty Badea

Naty Badea a povestit o întâmplare de la Cotroceni.

În cartea sa "Rămâi cu bine! Rămâi cu mine!", Naty Badea a povestit și una dintre experiențele sale de la Cotroceni cu venirea Papei Ioan Paul al II-lea. Scriitoarea a citit, în direct, la Antena 3, un fragment cu un cardinal și consilierul președintelui Emil Constantinescu, Radu Matei. Este vorba despre o discuție dintre cei doi privind invitarea Papei Ioan Paul al II-lea în România.

”Când a venit Papa Ioan Paul al II-lea, am fost translatorul președintelui Emil Constantinescu în toate pregătirile și negocierile care s-au purtat atunci. Timp de patru ani am lucrat ca translator la Cotroceni”, a povestit Naty Badea la Antena 3, în emisiunea Sinteza Zilei.

După fragmentul citit în care Radu Matei discuta cu cardinalul, scriitoarea Naty Badea a spus:

”Discuția pe care am citit-o a fost primul pas către vizita Papei Ioan Paul al II-lea. Președintele Emil Constantinescu trebuia să vină în Italia la o cereomie religioasă și se punea problema dacă va rosti în discurs invitația ca acesta să organizeze la București întâlnirea tuturor capilor religioși, ceea ce s-a și întâmplat în Piața Universității. Trebuia să știm dacă putem să introducem fraza în discursul președintelui pentru că diplomația se face într-un anume mod. aflând că este un răspuns pozitiv a sunat în țară și a zis că putem introduce fraza. A doua zi s-a produs acest frumos eveniment”.

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România

În zilele de 7, 8 și 9 mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea s-a aflat în România unde a avut contacte cu personalitățile locale ale Bisericii Ortodoxe, fiind prima vizită a unui suveran pontif în România. Era prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un papă vizita o ţară majoritar ortodoxă.

În ziua venirii în România, în 7 mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a sărutat pământul şi a numit ţara noastră Grădina Maicii Domnului.

Cartea scrisă de Naty Badea

Romanul ”Rămâi cu bine! Rămâi cu mine! dezvăluie destinul protagonistei Clara Stanescu în șapte povești de iubire diferite și, de aceea, inedite și impresionante. O carte despre alegeri în viață, despre iubire, suferință și asumare.

O cină misterioasă care se petrece în casa ei colorată dintre dealurile Toscanei. O metaforă despre viață și despre sensul existenței în căutarea fericirii. Și un final neașteptat, care sparge toate clișeele.

Romanul îl puteți comanda online pe libris.ro și pe librariaatlas.ro și pe librariaonline.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel