Performanță la Istanbul pentru jucătoarea Sorana Cîrstea. Aceasta a câștigat turneul de tenis WTA.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câştigat turneul WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe belgianca Elise Mertens cu 6-2, 7-6 (3), scrie Agerpres.
Cîrstea (31 ani, 67 WTA) s-a impus după o oră şi 40 de minute şi a obţinut doar al doilea titlu al carierei, la o distanţă de 13 ani de primul, câştigat în 2008 la Taşkent.
Sorana Cîrstea a făcut un prim set de senzaţie, câştigând cu 6-1, în 20 de minute, cu trei ghemuri albe.
În actul secund, Mertens (25 ani, 17 WTA) a fost cea care a condus ostilităţile şi a avut 4-1 şi 5-2 pe tabelă, dar Cîrstea a reuşit o revenire formidabilă, câştigând patru ghemuri la rând (6-5). Sorana a servit pentru meci, dar emoţiile şi-au spus cuvântul şi a comis mai multe erori simple şi s-a ajuns în tiebreak. Cîrstea a fost mai inspirată şi s-a impus cu 7-3.
Cîrstea câştigase ambele dueluri anterioare cu Mertens (25 ani, 17 WTA), cu 6-3, 6-0, în 2016, în turul al treilea la Roland Garros, şi cu 7-5, 6-4 în 2018, în turul al doilea la Doha.
Sorana Cîrstea a cucerit titlul la Istanbul fără a pierde vreun set: 6-4, 7-6 (6) în primul tur, cu Katerina Kozlova (Ucraina), 7-6 (6), 6-4 în optimi cu rusoaica Anastasia Potapova, 6-4 cu franţuzoaica Fiona Ferro (abandon) în sferturi, 6-4, 6-4 cu ucraineanca Marta Kostiuk, în semifinale, 6-2, 7-6 (3) cu Elise Mertens în finală.
Românca s-a ales cu un cec de 29.200 de dolari şi 280 de puncte WTA pentru victoria sa finală.
Sorana Cîrstea, pe lângă cele două titluri, de la Taşkent (2008) şi Istanbul (2021), a mai jucat la simplu trei finale, la Budapest (2007), Toronto (2013) şi Taşkent (2019).
Anul trecut, titlul la Istanbul a fost cucerit de altă româncă, Patricia Ţig.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News