Jucătoarea română Sorana Cîrstea s-a calificat spectaculos în runda a treia a turneului de tenis US Open, după ce a întrecut-o pe britanica Johanna Konta cu 2-6, 7-6 (7-5), 6-4, joi, în bula securizată de la arenele Flushing Meadows din New York.
Cîrstea (30 ani, 77 WTA) a obţinut o victorie nescontată, după două ore şi 49 de minute, în faţa favoritei numărul 9. Konta (29 ani, 13 WTA) s-a impus clar în primul set, cu 6-2, după ce a câştigat ultimele patru ghemuri. Setul secund a fost echilibrat, niciuna dintre jucătoare nereuşind să tranşeze disputa. Sorana a salvat câte două mingi de break atât la 4-4, cât şi la 5-5, reuşind să încline balanţa în tiebreak.
În decisiv, Cîrstea a făcut break la 3-3, reuşind să fructifice a şasea şansă, apoi a revenit de la 0-40 pe propriul serviciu şi s-a desprins la 5-3. Românca a ratat două mingi de meci la acest scor, dar a încheiat meciul cu un ghem alb (6-4). Cîrstea a avut 7 aşi şi 6 duble greşeli, iar Konta a totalizat 5 aşi şi 2 duble greşeli.
Britanica a avut un prim serviciu mai bun, iar Cîrstea pe al doilea. Konta a fost superioară la numărul de mingi direct câştigătoare, 40-37, dar a avut şi mai multe erori neforţate, 40-36. Konta a încheiat cu mai multe puncte la total, 111-109. Singurul meci anterior fusese câştigat de Konta, în 2017, în turul al doilea la Eastbourne, cu 6-2, 6-2.
Cîrstea şi-a egalat acum cea mai bună performanţă de la US Open, turul al treilea (2009, 2019). Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 163.000 de dolari şi 130 de puncte WTA, iar în turul următor o va înfrunta pe Karolina Mucha, cap de serie numărul 30. Va fi primul său meci în circuitul profesionist contra cehoaicei (24 ani, 26 WTA), care a dispus în turul secund de rusoaica Ana Kalinskaia cu 6-3, 7-6 (4). În primul tur, Muchova a învins-o pe americanca Venus Williams (40 ani), cu 6-3, 7-5, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News