Sorana Cîrstea a pierdut în turul inaugural de la Australian Open, în fața unei jucătoare modeste. Românca rămâne doar cu prezența pe tabloul de dublu.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 22, a fost învinsă de chinezoaica Yafan Wang, cu 0-6, 7-5, 6-2, marţi, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Grand Slam al anului.
Cîrstea (33 ani, 27 WTA), cea mai bună dintre jucătoarele din România, a pierdut după aproape două ore de joc (o oră și 57 de minute) în faţa unei adversare modeste, clasate pe locul 94 WTA.
Românca a luat primul set la zero şi a condus cu 4-1 în actul secund, însă apoi nivelul jocului său a scăzut dramatic şi a fost egalată, 4-4. Cîrstea a mai câştigat un ghem, dar Wang (29 ani) şi-a adjudecat setul cu 7-5, iar în decisiv a dominat ostilităţile câştigând cu 6-2.
Cîrstea a încheiat cu 25 de mingi direct câştigătoare, faţă de 21 ale adversarei sale, dar a făcut mai multe erori neforţate, 31-24.
Sorana Cîrstea, care rămâne fără victorie în acest sezon, a învins-o pe Wang în 2017, în primul tur la Wuhan, cu 6-3, 6-3. Chinezoaica se impusese la prima lor confruntare, în 2015, la Saint-Gaudens (Franţa), în primul tur, cu 7-6 (1), 4-6, 6-2.
Cîrstea va primi 120.000 de dolari australieni şi 10 puncte WTA pentru evoluţia sa. Ea va evolua şi la dublu, alături de croata Donna Vekic, scrie Agerpres.
Astfel, toate cele trei românce aflate pe tabloul principal de simplu la Australian Open au pierdut în primul tur, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea.
Perechea formată din Ana Bogdan și iberica de origine slovacă Rebeka Masarova s-a calificat, marți, în runda secundă a probei de dublu de la Australian Open, după o victorie cu 6-4, 6-4 în fața perechii Ulrikke Eikeri/ Catherine Harrison (Norvegia/SUA), obținută în 93 de minute.
Ana Bogdan şi Rebeka Masarova şi-au asigurat un cec de 53.000 de dolari australieni şi 130 de puncte WTA la dublu.
În turul secund, perechea româno-spaniolă va înfrunta cuplul câştigător din meciul Desirae Krawczyk / Ena Shibahara (SUA/Japonia, cap de serie 6) - Irina Hromaceva / Miriam Kolodziejova (Rusia/Cehia).
Citește și: Djokovic, după maratonul cu Prizmic: Parcă m-am confruntat cu mine însumi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News