Sorana Cîrstea - Maria Sharapova, rezultat final, US Open

Sorana-Cîrstea
Sorana-Cîrstea

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Maria Şarapova, cap de serie numărul 22, cu 6-2, 7-5, joi, la arenele Flushing Meadows din New York, în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.

Românca (28 ani, 51 WTA) s-a înclinat după o oră şi 50 de minute în faţa unei foste câştigătoare a competiţiei (2006).

Şarapova (31 ani, 22 WTA) a controlat primul set, câştigat clar, cu 6-2. Cîrstea a jucat mai bine în actul secund, în care a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, a fost egalată, 4-4, dar a reuşit un nou break, la zero, şi a servit pentru set la 5-4. Rusoaica a reuşit să câştige contra serviciului, iar apoi a tranşat setul în favoarea sa, cu 7-5.

Sorana Cîrstea a avut un as, a comis 4 duble greşeli şi 32 de erori neforţate, adunând 22 de mingi direct câştigătoare. Şarapova a reuşit 5 aşi, a comis 10 duble greşeli, a avut 26 de winners şi a făcut 33 de erori neprovocate.

Şarapova câştigase şi prima sa confruntare cu Cîrstea, în 2012, în turul al doilea la Beijing, cu 6-2, 6-2.

Sorana Cîrstea va primi pentru participare un cec de 93.000 dolari şi 70 de puncte WTA.

Următoarea adversară a rusoaicei va letona Jelena Ostapenko, a zecea favorită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel