Sorana Darclée a vorbit despre pierderea mamei sale, cea de la care, marți, și-a luat rămas bun.
Publicitate
Mama Soranei s-a stins din viață vineri, 1 martie, la vârsta de 73 de ani.
"Apare această boală care este foarte vicleană și care se numește cancer. Apare în multe forme, iar mama a făcut un mielom multiplu care a fost foarte bine ascuns. Când am depistat, era mult prea târziu. Nu putea să-i fie făcut niciun tratament, dar mama a avut o viață foarte plină, a fost foarte activă, ea mergea pe bicicletă chiar și cu câteva luni înainte.
Acum este într-un loc extraordinar în care cu toții o să ajungem. Și o să ne reîntâlnim. Nu este un moment așa de trist că s-a dus, știu unde s-a dus. Eu îl știu pe Dumnezeu. Nu i-a fost furată viața - e acolo cu tata, cu părinții ei pe care i-a iubit enorm. Îi doresc doar să vină cu o misiune extrem de frumoasă în continuare și momentan să se bucure de liniște și de oamenii care i-au lipsit atât de mult", a spus Sorana Darclee, la Antena Stars, potrivit viva.ro.
"Nu există om care să nu fi plâns la durerea pierderii cuiva. Am atât de multe suflete acolo sus: bunici, părinți, unchi, verișori, nepoți și prea mulți prieteni. Întreaga mea viață, am avut de luptat cu supraviețuirea în urma lor. M-am certat cu Dumnezeu pentru că am crezut că îi cheamă atât de devreme. După foarte mult chin, am înțeles.
Suntem ființe eterne! Venim pe pământ pentru că avem o misiune. Uneori durează 5 minute, alteori durează 100 de ani. Suntem spirite îmbrăcate în materie, o simplă carcasă pe care o lăsăm în pământ, iar spiritul eliberat se întoarce lângă Dumnezeu și se pregătește pentru următoarea misiune.
Rolul nostru este să învățăm iubirea, să fim lumină și să strălucim. Să le oferim oamenilor parte din strălucirea noastră și să fim buni. Ne pierdem în detalii și, din păcate, uităm ce suntem cu adevărat. Trecem prin războiul dintre spirit și materie, având șansa să ne reamintim. Ne reamintim că Îl știm pe Dumnezeu și ne întoarcem în lumină, devenind îngeri pe pământ", a scris artista pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu