Dr. Sorana Oskar Vereanu, medic de familie în Israel, a vorbit despre situația tensionată din Israel, după atacul sângeros din data de 7 octombrie.
Medicul a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre starea de spirit din Israel și despre oamenii nevinovați care sunt prinși în mijlocul haosului, terorii și cruzimii.
„Sunteți în timpul unei crize fără precedent. Cum se reflectă acest lucru în psihologia oamenilor care trăiesc de atâta vreme sub teroare, sub asediul Hamas?”,a întrebat Val Vâlcu.
„Eu sunt medic de familie și tratez un număr destul de mare de persoane. Se vede o schimbare profundă în starea de spirit și în modul în care fiecare persoană începe și completează, după aceea, ziua.
În Israel, când se întâlnesc două persoane, spun: „Shalom!". Este salutul obișnuit care înseamnă „pace”. După aceea întrebi: „Ce faci”, iar răspunsul este întotdeauna „Beseder!", adică „Bine!”. De trei săptămâni nu mai aud acest „Beseder!" de la pacienții mei. Majoritatea spun: „Cât de bine pot să fiu la ce se întâmplă”. Unii răspund: „Vom învinge!”
Într-adevăr pot să-mi dau seama după răspunsul pacientului meu cam cum reușește să trăiască în acest război pe care îl avem deja de trei săptămâni și cine știe cât timp va mai dura", a spus medicul.
„Este un război care ne afectează ca națiune. Toată lumea fie cunoaște direct pe cineva, fie cunoaște pe cineva care are o rudă care a fost afectată, omorâtă sau care este dispărută. Este un sentiment de doliu național pe care îl simt de trei săptămâni. Nu e că a declarat statul că sunt trei zile de doliu național și nu mergem la muncă. Nu! Mergem la muncă, însă simt că orice lucru care m-ar face să râd sau să zâmbesc poate nu e binevenit.
Acum câteva zile, am auzit, aici pe strada mea, la difuzor, un cântec mai vesel, de îmbărbătare. Cineva l-a pus tare ca să-l audă toată lumea. M-am simțit tare ciudat auzindu-l. În mod normal, m-aș fi ridicat imediat și aș fi dansat pe el, însă acum nu s-a potrivit, deși cuvintele erau clar cuvinte legate de război și de îmbărbătare. Au fost și alți vecini care au strigat că nu se potrivește", a spus medicul.
„Cred că 99,9% din populație, dacă nu 100%, suntem convinși că la sfârșit vom învinge. Dar, acum, ceea ce simt că ne trage foarte mult în amărăciune și în îngrijorare este starea ostaticilor pentru că nu va fi vorba de o victorie dacă ostaticii nu se vor întoarce și nici nu vreau să mă gândesc la această opțiune, pentru că nu e o opțiune pe care o acceptăm.
Sunt atâția copii, femei, bătrâni, dar și tineri. E de neconceput că, într-o bună zi de sâmbătă, să îți între în casă teroriștii, să te scoată din casă cu atâta violență, atâta barbarie și să te țină trei săptămâni într-un tunel, fără să vezi lumina soarelui. Cine știe în ce condiții stau acolo! E de neconceput să nu ai măcar speranța că se vor întoarce.
E atâta durere în inimile familiilor celor răpiți! Majoritatea nici măcar nu știu care e situația, dacă mai trăiesc, dacă nu mai trăiesc. Crucea Roșie nu a fost lăsată nicio clipă să-i viziteze pe ostatici, să vadă care este situația lor. Nu știm exact câți sunt și unde sunt!", a spus Dr. Sorana Oskar Vereanu la DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu