Sorin Chinde, directorul Grup Feroviar Român a vorbit la interviurile DCNews Live despre o soluție care ar putea decongestiona șoselele din România, iar investiția nu ar fi nici pe departe una foarte mare.
Sorin Chinde spune că a constatat că în țările învecinate României, infrastructura transportului feroviar în zona de marfă este una deficitară. Totul stă diferit atunci când este vorba despre infrastructura de transport pentru călători.
"Climatul de afaceri este unul similar cu cel din România. Ce aș putea să spun este că în aceste zone, din păcate, transportul feroviar este mult mai puțin dezvoltat decât este în România. Este o tendință care s-a văzut și în ultimele investiții care s-au făcut, inclusiv la noi. Majoritatea sunt investiții greenfield, cu logistică orientată spre transportul rutier. Mă refer aici din punctul de vedere al transportului de marfă. În Occident, din punctul de vedere al transportului de pasageri există investiții majore. Sunt sute de miliarde pompate din țările din vest în infrastructură feroviară, în material rulant de calitate, astfel încât pot satisface această cerință de mobilitate a populației," a spus Sorin Chinde.
Soluția MIRACULOASĂ
Directorul GFR a vorbit și despre o soluție care ar putea decongestiona șoselele aglomerate din România, zone cunoscute pentru traficul de marfă, acolo unde sunt o mulțime de TIR-uri sau camioane.
"Sunt preocupări pentru transportul ecologic, dar ele beneficiază de subvenție din partea țărilor respective. La noi de abia acum am văzut o tentativă hibridă din partea Ministerului Mediului pentru susținerea unui trafic ROLA. Traficul ROLA presupune transportarea camioanelor cu trenul. Cu niște echipamente speciale, cu terminale la cele două capete ale traseului, este posibil. Asta presupune decongestionarea șoselelor, iar acest tip de trafic funcționează în primul rând în baza deciziilor politice și adminitrative ale Guvernelor țărilor respective. Cel puțin în această zonă din Europa, traficul ROLA are ca target camioanele. Ele provoacă cele mai mari încurcături în trafic," a mai spus Sorin Chinde.
Totodată, el menționează că investiția nu ar fi una foarte mare, însă totul este la îndemâna decidenților politici.
"Ar fi nevoie de câteva milioane de euro. Este vorba și despre dorința administrativă ca acest lucru să se întâmple. Vă dați seama că este nevoie ca aceste camioane să meargă într-o zonă de îmbarcare, să se urce în tren. Creerea alternativei ne va arăta dacă o astfel de soluție este viabilă în cazul traficului de pe Valea Oltului, sau a traficului spre Curtici, care de asemenea este foarte aglomerat. Deva-Curtici este o porțiune renumită pentru aglomerația de pe șosea," a continuat Chinde.
Vezi răspunsul:
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News