Află în articol câți bani vor primi olimpicii români la fizică.
Ministrul Educației a spus ce premii bănești vor primi olimpicii români la fizică. Sorin Cîmpeanu subliniază că premiile în bani pentru performanțele la învățătură sunt mai mici decât cele sportive și ar trebui mărite.
"Trebuie spus că în urmă cu 10 ani au început să se închidă laboratoare. Lipsa acestora înseamnă o rată foarte crescută de analfabetism funcțional și o lipsă totală practicii în orice domeniu. Avem în PNRR prevăzute 300 de milioane de euro pentru investiții în laboratoare și încă 300 de milioane de euro pentru dotarea claselor. Vom avea smartlab-uri dotate cu imprimante 3D, dar și cu alte echipamente de ultimă generație.
În ianuarie 2023, vor fi demarate procedurile de licitație, iar implementarea se va face începând cu anul 2024. Avem finanțată deja instruirea a 100.000 de cadre didactice. Avem standarde de calitate în învățământ și este pentru prima oară când legea educației are așa ceva.
Dacă în mediul urban avem, cât de cât, laboratoare, în mediul rural nu există deloc. Este o diferență uriașă, parcă sunt două state paralele. Avem contracte cu 115 școli din mediul rural care vor putea să investească în dotări. În mediul urban trebuie să susținem excelența prin investiții în colegii.
În momentul de față, toată lumea este nemulțumită de sistemul de educație și consider că este nevoie de o schimbare. Am determinarea să duc la bun sfârșit implementarea proiectului "România Educată". Avem și resurse și potențial pentru adoptarea acestui proiect.
Am introdus recompensarea pentru rezultatele excepționale la învățătură. Olimpicii vor avea burse și la liceele private. Premiile sunt de 14.400 de lei, dar sunt mai mici decât cele pentru performanță sportivă.
Avem prognozate investiții în educație de 41 de miliarde de lei, adică lei 3,11% din PIB. Obiectivul este să ajungem la 15% din buget”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Realitatea Plus.
La Olimpiada Internaţională de Fizică (IPhO2022), echipa României a obţinut un rezultat excepţional, clasându-se pe locul 2 la nivel mondial, fiind de departe cea mai bună echipă din Europa, a anunţat, duminică, pe Facebook, ministrul. A 52-a Olimpiadă Internaţională de Fizică a fost organizată online de Elveţia şi a reunit 369 de concurenţi. Echipa ţării noastre a fost coordonată de profesor dr. Delia Constanţa Davidescu şi de conferenţiar universitar dr. Adrian Dafinei, participarea României fiind susţinută de Ministerul Educaţiei, împreună cu Societatea Română de Fizică.
"Felicit elevii români care au obţinut acest rezultat excepţional: Vlad Ştefan Oros, elev la Liceul "Grigore Moisil" Timişoara - medalie de aur, cel mai bun concurent european; Andrei-Darius Dragomir, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti - medalie de aur; Alexandru Momoiu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti - medalie de aur; Răzvan-Gabriel Marcu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti - medalie de aur; George-Cristian Ardeleanu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti - medalie de argint. Încă o dată, felicitări copiilor şi mulţumiri tuturor celor care au contribuit la această performanţă deosebită!", a transmis Cîmpeanu. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News