Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, miercuri, că ministerul va elabora un proiect pentru o nouă lege a educației, care urmează să ajungă în dezbaterea parlamentului în sesiunea din toamnă.
„După ce vom avea încheiate în scurt timp concluziile la proiectul România Educată, care a beneficiat de cea mai alrgă consultare publică, este de datoria noastră a miniserului Educației, chiar dacă acest lucru va presupune muncă inclusiv pe perioada concediilor, a lunii august, la un proiect a unei noi legi a educației care să poată fi înaintată în dezbatere în Parlament în sesiunea din toamnă”, a declarat ministrul Educației într-o conferință de presă.
Referitor la acest proiect, Sorin Cîmpeanu a anunțat că „este vorba de eficientizarea sistemului. Digitalizarea singură nu se poate face. Este nevoie de standardizarea evaluărilor.”
„Legea 1 a fost o lege bună, însă sistemele de educatie fiind inerțiale au avut mari probleme să țină pasul cu dezvoltarea societății, mai ales din punct de vedere tehnologic. Sunt convins ca si domnul ministru Daniel Funeriu știe că sunt lucruri care, din cauza diferenței de timp de 10 ani, necesită a fi schimbate. Pe de alta parte știm multiplele modificări care au distrus coerența legii”, a spus atunci ministrul, în cadrul unei dezbateri.
„Vreau să păstrăm absolut tot ceea ce este bun din Legea 1”, a mai adăugat ministrul Educației.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu