Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că din noul an școlar 2021-2022 fiecare școală din România va avea un grup pentru a analiza și stopa violența în școli. În prezent un elev din patru este victima bullyingului.
”Din păcate, vedem numai săptămâna aceasta, numeroase cazuri de bullying. Un element mai mult decât îngrijorător. Este, din păcate, tot o consecință a pierderilor care au fost înregistrate nu numai în plan educațional dar și plan al comportamentului social, emoțional.
Vă pot garanta însă că la începutul anului școlar 2021-2022, în fiecare școală va exista un grup de acțiune antibullying. Legea prevede ca acest grup de acțiune antibuling este format din directorul unității de învățământ, consilierul școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, doi reprezentanți ai elevilor și un reprezentant al părinților și un reprezentant al autorității publice locale”, a spus ministrul educației.
Ministrul a spus că nu toate cadrele din învățământ știu ce au de făcut în cazuri de bulling. ”Am avut recent un exemplu al unui decident din managementul școlar care nu a înțeles gravitatea unei astfel de situații, pentru care, din păcate a fost nevoie de o sancțiune aspră”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi 24.
Cazurile de agresiune fizică și psihică între elevi s-au înmulțit după pandemie. Zilnic, un elev din patru este agresat în diferite forme de către colegi.
Cazul de la Școala George Bacovia din București a revoltat întreaga Românie. Un copil de clasa VI-a, victimă a bullying-ului, a recurs la un gest disperat pentru că era sătul de bătăile și umilințele primite din partea colegilor. În urma acestui incident, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu l-a demis deja pe inspectorul general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Ionel Puşcaş, după ce acesta a declarat că gestul copilului "a fost o simplă joacă". Acum ministrul anunță că va trimite Corpul de control la acea școală, din moment ce inspectorul în cauză nu a fost în stare să își facă treaba.
"Aș vrea să vă spun ceva ce cred că este relevant. Am primit mesaje de la copii, nu pot să spun de la care copii, dar pot să spun că sunt din acea școală. Nu a fost un lucru care a apărut de azi pe mâine, a fost un lucru care durează de mult timp. El este alergat, batjocorit de mult timp. Ultima ispravă a fost aceea că după mai multe palme i-au căzut ochelarii. În momentul în care s-a aplecat să își ia ochelarii de jos i-au strivit ochelarii, deci este un lucru care se întâmplă de multă vreme. Dacă inspectorul general de București nu a fost capabil să facă lucrul ăsta, din care vor face parte profesori cu competențe în psihologie și psihopedagogie. Am solicitat sprijin pentru a coopta experți de la Organizația Salvați Copii și vom face o cercetare minuțioasă cu privire la mediul în care s-au produs aceste fenomene de bullying, care, repet, nu au apărut dintr-o dată. Au existat în acea școală și nimeni nu a acționat.", declara Sorin Cîmpeanu, pe 5 iunie, la Realitatea Plus.
Totodată, Sorin Cîmpeanu a povestit că a discutat personal cu inspectorul general al Inspectoratului Școlar al Municipiului Bucureşti, Ionel Puşcaş. Totuși, în pofida argumentelor prezentate de ministru, acesta nu ar fi înțeles cu ce a greșit atunci când a afirmat că gestul disperat al elevului "a fost o simplă joacă". Cîmpeanu a recunoscut faptul că problema bullying-ului este foarte prezentă în școlile din România, care duc lipsă de specialiști care să le ofere consiliere psihologică copiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News