Ministrul educației Sorin Cîmpeanu este optimist că școala va începe pe 13 septembrie.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, că este optimist în ceea ce priveşte începerea anului şcolar 2021/2022 pe data de 13 septembrie.
"Cu toţii sperăm să nu existe un alt val pandemic. Sunt convins că pe 13 septembrie (...) vom putea să începem şcoala normal, cu prezenţă fizică, fără a avea şcoli în care să se impună un regim de predare on-line, obligat de rata de infectare crescută. Pe de altă parte, ne pregătim puternic pentru digitalizarea educaţiei şi sunt convins că vor fi situaţii ca acolo unde vor fi întrunite toate condiţiile - şi mă refer aici la conectivitate, disponibilitatea echipamentelor şi pregătirea accentuată a cadrelor didactice pentru predarea on-line şi existenţa platformelor de evaluare şi examinare dedicată, specializată - în funcţie de specificul disciplinei, se vor putea susţine şi ore on-line, de data asta voluntar, fără a fi obligat cineva. Doar cei care doresc să promoveze acest sistem de învăţământ vor avea ocazia", a declarat, la Antena 3, ministrul Educaţiei.
Sorin Cîmpeanu a adăugat că unul dintre "punctele bune" ale acestei pandemii a fost îmbunătăţirea abilităţilor digitale ale elevilor şi profesorilor, conştientizarea importanţei predării digitale, acolo unde ea se potriveşte.
"Pentru că suntem obligaţi să luăm în considerare şi alte variante, vom solicita ca în contractul de şcolarizare să prevedem situaţia în care, dacă vom fi obligaţi să mai trecem la predarea on-line, să acceptăm de la bun început cu toţii că lucrăm cu camerele deschise", a subliniat Cîmpeanu.
„Pe 22 iunie începe evaluarea naţională. Este vorba de sesiunea normală pentru evaluarea naţională, pentru că, din dorinţa de a da şansa şi acelor elevi care ar putea fi în imposibilitatea de a se prezenta la examen, vom organiza o a doua sesiune a evaluării naţionale, în datele de 5, 6 şi 7 iulie, la două săptămâni după sesiunea normală. Cei care nu se vor putea prezenta la prima sesiune a bacalaureatului, pe 28 iunie, au a doua şansă pe 16, 17, 18 august”,a declarat Sorin Cîmpeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu