Sorin Cociș, ANIVERSARE, 21 martie. În ce spectacole îl puteți vedea

Sâmbătă, 21 martie, este ziua de naştere a actorului Sorin Cociş. Actorii de la Teatrul Nottara și toți cei care îl admiră îi urează "La mulți ani".

Elev al profesorului Florin Zamfirescu, Sorin Cociș a fost angajat în 1991 în trupa Teatrului Nottara, unde şi-a câştigat un loc distinct printre colegii săi de scenă.

Elaborarea rolurilor, atât în teatru, cât şi în film, constituie un intens proces de laborator, în care firea sa, iscoditoare şi aşezată, caracteristică unui ardelean veritabil, îşi are o funcţie benefică în impunerea unor construcţii scenice echilibrate, fără stridenţe.

Talentul bine dozat, însoţit de subtile nuanţe de ironie şi, uneori, chiar de autoironie, îl conduce către reuşite actoriceşti, care contribuie la succesul producţiilor în care este distribuit. Iar acest fapt poate fi văzut şi în cea mai recentă producţie a Nottara-ului, Drumul spre Mecca (sau Casa Bufniţei) de Athol Furgard, în regia Geaninei Hergheligiu.

În stagiunea curentă, îl puteţi vedea în spectacolele: Titanic Vals de Tudor Muşatescu (regia Dinu Cernescu), Soţul păcălit de J.B-P. Moliere (regia Mircea Cornişteanu) şi Drumul spre Mecca de Athol Fugard (regia Geanina Hergheligiu).

VEZI ȘI: INTERVIU cu regizorul Mick Davis: În România sunt mai mulți actori decât în Los Angeles

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel