Sorin Frunzăverde a fost operat

Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș Severin, a fost operat, vineri, la Spitalul Județean din Timișoara.

Intervenția chirurgicală a fost necesară din cauza unei afecțiuni renale. Potrivit unor informații publicate de Radu Tudor pe blogul personal, afecțiunile renale mai vechi ale lui Sorin Frunzăverde au recidivat în ultimii ani. Vicepreședintele PNL ar fi fost diagnosticat cu cancer renal.

Managerul spitalului județean, Marius Craina, a confirmat pentru pressalert.ro că operația a avut loc vineri.

Șeful Clinicii de Urologie a Spitalului Judeţean, Viorel Bucuraș, cel care a coordonat echipa chirurgicală, a menționat că este vorba de o afecțiune renală, însă fără a da mai multe detalii. "Pacientul suferă de o afecţiune renală. El a fost programat pentru operaţie. Intervenţia chirurgicală a durat trei ore. Va rămâne internat în spital atât cât este necesar", a declarat doctorul Viorel Bucuraș pentru Renașterea Bănățeană.

În urmă cu o lună, vila lui Sorin Frunzăverde din Reșița a fost percheziționată de procurorii DNA, liberalul fiind audiat într-un dosar de corupție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel