Social-democratul Sorin Grindeanu a anunțat, într-o conferință de presă, că partidul pe care îl reprezintă va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui.
„În Biroul Permanent Național am decis să depunem moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, pentru ceea ce a văzut o țară întreagă: bătaia de joc la adresa antreprenorului român. În loc să-i ajute, el nu face acum decât să blocheze un program de finanțare de 500 milioane euro. Deci, după dezbaterile pe buget, vom face o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei”, a spus Grindeanu, luni după-amiază.
„Vom depune amendamente la buget pentru a le plăti minerilor drepturile restante. E normal, într-o țară europeană, ca oamenii să fie plătiți la timp pentru munca lor”, transmisese anterior Sorin Grindeanu, în conferință.
VEZI ȘI: Minerii, în stradă pentru drepturile lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News