Sorin Grindeanu și Virgil Popescu s-au întâlnit cu Recep Tayyip Erdogan. Ce au discutat cu președintele turc?

Sursa Foto Facebook Sorin Grindeanu
Sursa Foto Facebook Sorin Grindeanu

Vicepremierul și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și ministrul Energiei, Virgil Popescu, au avut joi o întâlnire de lucru cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu care au discutat despre întărirea cooperării în domeniul energiei, rolul Ankarei în medierea războiului din Ucraina și investiții străine în România.

„Împreună cu viceprim - ministrul Sorin Grindeanu am avut astăzi o întâlnire de lucru cu președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan. Am pus accent pe întărirea cooperării în domeniul energiei, în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Turcia. În actualul context geopolitic și de securitate parteneriatul este prioritar, iar resursele energetice nu trebuie să fie folosite ca arme de șantaj.

I-am transmis că România susține dezvoltarea Coridorului Sudic de Gaze și încurajăm parteneriatul dintre cele doua state în vederea diversificării rutelor de aprovizionare”, arată un mesaj publicat pe Facebook de ministrul Energiei, Virgil Popescu. 

România să avanseze de pe poziția 17 în top 10 piețe de import ale Turciei

„Am discutat astăzi cu președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, despre prioritățile Parteneriatului Strategic dintre #România și #Turcia.

Am apreciat atât medierea pe care o oferă Turcia, stat membru NATO, în soluționarea conflictului ruso-ucrainean, cât și intenția Turciei de a acționa ca țară garant pentru securitatea Ucrainei.

În ceea ce privește domeniul economic, ca viceprim-ministru și titular al portofoliului #Transporturilor am dat asigurări că activitatea și proiectele pe care le derulăm la nivelul Guvernului României sunt destinate unui climat economic benefic business-ului și atragerii investițiilor străine.

Mai mult, din punct de vedere comercial, Executivul de la București își propune o țintă ambițioasă pe termen mediu: #România să avanseze de pe poziția 17 în Top 10 piețe de import ale #Turciei!”, arată mesajul pe Facebook transmis de Sorin Grindeanu, vicepremier și ministru al Transporturilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel