Sorin Iosub: Mutarea expoziției 40/METAFORA la Bacău, echivalentă cu întoarcerea fiului risipitor - exclusiv

Recent, Sorin Iosub, un pictor tânăr care-și netezește o cale proprie, și-a deschis expoziția personală intitulată 40/METAFORA organizată în cadrul proiectului Contemporanii.

Lucrările lui Sorin Iosub sunt prezente până pe data de 1 iunie în Foaierul Sălii Media a Teatrului Național I.L.Caragiale București, alături de lucrări semnate de Marcel Lupșe, Christian Paraschiv și Mihai Sârbulescu.

(w670)

Toate aceste lucrări sunt reunite în cadrul expoziției "Popas la Conacul Otetelișanu" organizată în cadrul Proiectului Contemporanii. Expoziția 40/METAFORA a captat interesul iubitorilor de artă și a colecționarilor și datorită succesului de care aceasta s-a bucurat, ea va deschisă la Bacău pe 10 iulie 2015, la Bistrița in luna februarie 2016 si la Timișoara în luna mai 2016.

Despre expozția de la Bacău, Sorin Iosub a acceptat să vorbească pentru DC News.

Știu că ai emoții mari, că te-ai pragatit intens pentru această expoziție, ești mulțumit de felul cum arată lucrările pe care le vei expune?

Sorin Iosub: Într-adevăr, mă năpădesc teribile emoții, dar sărbătoarea întâlnirii cu câțiva oameni dragi de la Bacău mă curăță de toată zgura neliniștilor și a emoțiilor. Mutarea expoziției 40/METAFORA la Bacău este echivalentă, pentru mine, cu întoarcerea fiului risipitor. Mă întorc pe meleagurile unde am luat prima gură de aer. Acum s-a împlinit sorocul, mă adun de pe drumurile mele cele multe mă întorc la Bacău pentru a arăta că totul a avut un rost, atât plecarea mea la studii în Timișoara, cât și lucrul pe șantierele de artă monumentală de prin țară. Cât despre a fi mulțumit de lucrul meu, ceea ce pot sa zic, acum din punctul în care mă aflu este că există un decaj între ceea ce îmi zdruncină simțirile lăuntrice și ceea ce pot să realizez. Sunt în procesul unei năpraznice limpeziri de sine.

Cine va susține cuvântul de deschidere al expoziției de la Bacău?

Sorin Iosub: Expoziția de la Bacău o să o deschidă Vasile Crăița-Mândră. Un om și un pictor pe care-l stimez peste măsură. Este o onoare pentru mine și mă bucur enorm ca să îl am alături, este un om al dialogului, al vorbelor cumpănite pline de miez și de duh.

Câte lucrări vor fi expuse în această expoziție?

Sorin Iosub: Încă nu știu cu certitudutine, în jur de 40, spațiul Galeriei Frunzetti este generos. Vom vedea la fața și la farmecul locului, în momentul în care vom aranja expoziția.

Vei lansa și cu ocazia aceasta un catalog?

Sorin Iosub: Asta intenționez, dacă rosturile se vor așeza cu noroc, o să lansăm și catalogul, să rămână și o marturie a acestei expoziții.

Te aștepți ca expozția de la Bacău să se bucure de același succes de care s-au bucurat cele două expoziții din primăvara aceasta de la București?

Sorin Iosub: Sincer, nu am așteptări, prefer să nu gândesc gândul, ci să-l trăiesc pentru că o vorbă veche, mai veche decât vechimea omenească spune așa "Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg"... așadar nu mai socotesc!

VEZI ȘI: SORIN IOSUB, interviu despre provocările artei în zilele noastre - exclusiv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel