Sorin Moisă, demisie. Claudia Țapardel, reacție virulentă: Nu a fost niciodată membru PSD

Parlament European
Parlament European

Europarlamentara PSD, Claudia Țapardel, a declarat, de la Bruxelles, că decizia lui Sorin Moisă de a părăsi delegația și grupul politic este regretabilă, dar nu întru totul surprinzătoare. 

Demisia intempestivă a europarlamentarului român Sorin Moisă din PSD, dar și din grupul S&D al Parlamentului European, a stârnit dezamăgire printre foștii colegi, aceștia fiind neplăcut surprinși atât de motivația eurodeputatului, cât și de maniera în care a fost prezentată.

Claudia Țapardel, membru PSD din 2002, comentează culisele plecării lui Moisă și ridică problema accederii la funcții în interiorul partidului.

”Deși inițial nu am dorit să comentez pe acest subiect, consider că maniera în care Sorin Moisă a ales să plece necesită totuși un răspuns și o clarificare. În primul rând, este bine-cunoscut faptul că pentru mulți dintre noi, acesta nu fost niciodată membru PSD în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă s-a aflat pe listele noastre la ultimele alegeri europarlamentare. Este vorba mai degrabă de un concurs de împrejurări și de o oportunitate pentru acesta după terminarea activității la nivelul Comisiei Europene, în calitate de șef de cabinet al lui Dacian Cioloș, fostul Comisar European pentru Agricultură. Evident, plecarea lui Sorin Moisă este o dezamăgire, dar nu este întru totul surprinzătoare.

Demisie pe Facebook: Ar fi fost mai elegant să nu aflăm din presă

Nimeni nu poate contesta calitățile profesionale ale acestuia, dar consider că publicarea deciziei pe Facebook este discutabilă din punct de vedere moral. La fel cum este și faptul că și noi, colegii lui, nu am fost consultați și am aflat de aceasta și despre motivele sale tot de pe Facebook. Ar fi fost poate mai elegant ca acesta să ne comunice și nouă intențiile sale și să nu aflăm din presă.”, a afirmat Claudia Țapardel. 

”Un om de partid, care înțelege ce înseamnă loialitatea și respectul față de colegii săi, ar fi știut să evite afișarea în public a unor chestiuni și probleme pe care trebuie să le rezolvăm cu calm în interiorul PSD” a mai spus europarlamentara. 

Moisă, negocieri cu Popularii, înainte de anunțul despărțirii de PSD

Cu privire la anunțul europarlamentarului Sorin Moisă de a se înscrie ca independent în Grupul Popularilor (PPE), Claudia Țapardel critică lipsa de fair play față de partidul care l-a ajutat să ajungă în PE, dar ridică și un semn de întrebare cu privire la oportunitatea de a promova într-o astfel de funcție pe cineva fără un istoric care să demonstreze aderența la PSD.

”Fiind un om care are o experiență politică de mai bine de 15 ani, pot afirma răspicat că nu este o dovadă de corectitudine și loialitate ca, după ce părăsești o echipă, să treci imediat în tabăra inamicului, în cazul acesta să treci de la Grupul Socialiștilor și Democraților la Partidul Popularilor.” a subliniat Claudia Țapardel.

[citeste si]

”Adeziunea la un alt grup politic nu poate fi o decizie de moment și este clar că între Moisă și Populari au existat negocieri în prealabil. Nu poți sări dintr-un grup în altul peste noapte. Cred însă că această situație trebuie să fie în primul rând o lecție și pentru noi ca partid. Este firesc să avem o deschidere față de a primi oameni noi, dar total anormal ca aceștia, o dată văzându-se într-o funcție înaltă, cum este cea de euroales, să se dezică de cei care i-au ajutat și să plece la rivali. Pentru a fi pus pe listele PSD, dincolo de buna pregătire profesională - pe care o au mulți dintre colegii noștri - ar trebui mai întâi să dovedești adeziunea față de valorile social-democrate și, nu în ultimul rând, față de principiile care ghidează viața de partid.” a conchis europarlamentara PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel