Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a avut, sâmbătă, un mesaj pentru liderul PSD, Victor Ponta, care astăzi își lansează candidatura la Președinție pe Arena Națională, în prezența a aproximativ 70.000 de simpatizanți, din toată țara. "Așa nu se mai poate continua. (...) Dragă Victore, când câștigi alegerile, nu aceasta va fi victoria adevărată! Atunci doar îți asumi o imensă și nobilă misiune", a declarat cetățeanul Sorin Mircea Oprescu, de la pupitrul instalat pe Arena Națională.
"Consider că astăzi nu este o simplă lansare de candidat. Am convingerea că este ziua unui nou început de nou drum, corect, sănătos, clar, concret și adevărat spre o Românie normală, pozitivă, puternică, dezvoltată, respectată și demnă. O Românie așa cum și-o doresc toți cetățenii ei de bună-credință. Este firesc să fiu aici. Azi vreau să vorbesc ca unul dintre cei mulți, ca un simplu cetățean, cetățeanul Oprescu. Sunt 25 de ani de când voința populară a decis fără echivoc și irevocabil să schimbe sensul și directia României spre o altă lume a democrației reale. S-au făcut multe, și bune, și rele. Se putea face mai mult și mult mai bine. Din păcate, suntem departe de ceea ce ar trebui să fie. Avem de rezolvat probleme grave și complexe. Avem încă multă sărăcie, venituri mici, locuri de muncă insuficiente, servicii publice nesatisfăcătoare, condiții de viață pentru mulți departe de normalitate. Populația este derutată, descurajat și dezamăgită. (...) Ceea ce este mai trist și mai dureros este că avem o societate dezbinată, otrăvită, plină de ură, dominată cu cinism și aroganță de interesul individual sau de grup în detrimentul celui public general. Așa nu se mai poate continua. Avem nevoie de un suflu nou. Avem nevoie de relansare reconciliere și renaștere națională. (...)
Dragă Victor, eu cetățeanul Sorin Mircea Oprescu cred că ai capacitatea, inteligența, putera și integritatea, dragostea și devotamentul de a reda țara oamenilor ei, așa cum ei și-o doresc.
Am convin că ai maturitatea să iubești neamul acesta pentru a fi acel conducător care poate da încrederea și speranța de și în viața acestui popor. Când câștigi alegerile, nu aceasta va fi victoria adevărată. Atunci doar îți asumi o imensă și nobilă misiune.
Victria adevărată, Victore dragă, va fi peste 5-10 ani, la sfârsit de mandat, când nu i-ai dezamăgit pe cei care te-au ales și i-ai mulțumit chiar și pe cei care nu te-au votat", a fost discursul susținut, sâmbătă, de Sorin Oprescu pe Arena Națională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News