Sorin Oprescu: Traian Băsescu m-a întrebat dacă găsim pământ pentru a face o moschee în Bucureşti

Scandalul iscat de ridicarea celei mai mari moschei dintr-o țară a Europei creștine este departe de a fi încheiat.  Primarul General, Sorin Oprescu, a declarat, într-un interviu la România TV, că ridicarea edificiului a fost o înţelegere între fostul preşedinte Traian Băsescu şi fostul şef al Turciei, Abdullah Gul. Oprescu a mai declarat că nici Victor pOnta nu a fost străin de ridicarea acestui edificiu.

Muftiatul Cultului Musulman din România a anunţat că va construi, în Bucureşti, cea mai mare moschee din Europa. Referitor la această informație care a inflamat o parte a populației, primarul Sorin Oprescu a mărturisit la România TV că, în 2009, a fost sunat de fostul preşedinte Traian Băsescu, care l-a rugat să găsească un loc în Capitală pentru ca Muftiatul Cultului Musulman din România să poată construi un centru cultural grandios.

"În 2009, preşedintele Băsescu m-a sunat şi mi-a spus că, în înţelegere cu preşedintele Turciei de atunci, mă roagă să găsim pământ pentru a face o moschee în Bucureşti. A fost primul cu care am stat de vorbă despre acest subiect. Îl auziţi şi într-un interviu spunând lucrurile astea. Era vorba despre o suprafaţă de 3.800-4.000 de metri pătraţi. Consilierii n-au votat. Dar cine nu a votat? În Consiliul General, majoritatea era formată din membri PDL. Le-am explicat, e rugămintea preşedintelui. Iar am introdus pe ordinea de zi. PDL-ul a respins. Am mai avut o solicitare din partea lui Traian Băsescu spre sfârşitul mandatului, prin 2013", a declarat Sorin Oprescu.

Citește și: Muftiul îi aduce aminte lui Traian Băsescu: "El a căzut de acord să construiască o moschee". Victor Ponta: "Mulțumesc!"

Edilul a precizat că şi premierul Victor Ponta i-a menţionat de moscheea care urmează să se construiască în Bucureşti. "A treia oară când s-a întors din Turcia, când a fost în vizită oficială, premierul mi-a spus că este o rugăminte mai veche. Eu am crezut că se referă la cimitir. Cimitirul l-am dat, e făcut. Nu, nu, zice el, este vorba de o moschee. M-a întrebat şi domnul Ponta dacă putem găsi un loc pentru moschee. Iar am băgat-o pe ordinea de zi, iar Consiliul General a refuzat-o. A treia oară premierul s-a plictisit", a mai spus Oprescu.

Oficialul a precizat că moschee nu va fi atât de mare pe când s-a vehiculat. Cât despre universitatea turcă, Sorin Oprescu spune că "nu s-a cerut niciodată". "La 4.000 de metri pătraţi, e mică. De-asta am încercat şi eu să demontez chestiunea că s-a cerut o grandomanie. Iar chestia cu universitatea, puteţi să uitaţi, nu s-a cerut niciodată", a completat Sorin Oprescu.

Viitoarea moschee va fi ridicată, cu bani de la statul turc, pe un teren de lângă Romexpo. Iniţial, autorităţile din Capitală au propus Muftiatul Cultului Musulman din România ca edificiul să se construiască lângă Lacul Morii, în cartierul Crângaşi. "Nu a votat consiliul. A fost pusă în consiliu de trei ori", a spus Sorin Oprescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel