Sorin Ovidiu Vântu, eliberat din închisoare pe 1 mai

vantu
vantu

Sorin Ovidiu Vântu va fi pus în libertate chiar în ziua de 1 mai. La data respectivă expiră termenul de 1 an de închisoare, la care a fost condamnat de Curtea de Apel București, printr-o sentință definitivă luată de un complet de trei judecători.

În februarie 2012, SOV fusese condamnat la șase luni de închisoare, dar cei trei judecători de la Curtea de Apel au decis pe 21 iunie majorarea pedepsei date de prima instanță. Judecătorii au motivat decizia prin aceea că fapta de care era acuzat (șantaj) s-a produs în timp ce acționa o altă pedeapsă (interdicția de a părăsi țara). Vântu a fost judecat în baza noilor proceduri, introduse de ”mica reformă” din mandatul Boc.

Vântu putea fi eliberat încă din luna decembrie a anului trecut, după executarea a două treimi din pedeapsă. Procurorii s-au opus, iar judecătorii au încercat să întârzie cât mai mult procesul. Inițial, s-a dat un termen pentru dezbaterea cererii de eliberare condiționată în luna ianuarie, astfel încât SOV să nu fie acasă de Sărbători. Ulterior, cerea a fost respinsă.

Comisia de eliberări condiționate a dat aviz favorabil unei noi cereri, în data de 7 februarie 2013. Judecătoria sectorului 4 a respins cererea, în data de 6 martie 2012,  pe motiv că ”inculpatul nu a fost disciplinat în penitenciar și a folosit un telefon mobil”.

Instanța a refuzat ca din pedeapsă să se scadă un număr de 45 de zile, pentru că Vântu a scris o carte în penitenciar, considerând că lucrarea nu are caracter științific și originalitate. De asemenea, a refuzat să ia în calcul dublul pedespsei, în zilele în care  Vântu a fost arestat preventiv, așa cum se procedează în alte cazuri. Astfel, pedeapsa s-ar fi redus cu trei luni și o săptămână, nu cu o lună și trei săptămâni, cât a stat SOV în arest preventiv.

Ca urmare, pe 1 mai expiră pedeapsa integrală la care a fost condamnat Vântu, căruia i s-a refuzat fie și o oră de eliberare îninte de termen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel