Sorin Pîrvu, finul deputatului George Stângă (PNL), şef la Protecţia Mediului

Finul lui George Stângă, şef la Agenţia pentru Protecţia Mediului
Finul lui George Stângă, şef la Agenţia pentru Protecţia Mediului

Sorin Adrian Pîrvu, finul deputatului PNL George Stângă, va fi numit şef la Agenţia pentru Protecţia Mediului din Galaţi. 

Având puțin peste 30 de ani, Pîrvu a fost "adviser" la Camera Deputaților, așa cum figurează pe pagina sa de Facebook. Conform acelorași surse, el a fost consilier la Biroul parlamentar al lui George Stângă, fiind și cununat de actualul deputat liberal.

Ascensiunea lui Sorin Adrian Pîrvu este una fulminantă, pe o "rețetă" care a mai fost aplicată de multe ori, și nu numai în Galați. În decembrie 2020, ar fi fost angajat pentru o scurtă perioadă de timp în cadrul Primăriei Ghidigeni, după care a fost propulsat la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, pentru a dobândi statut de funcționar public. De aici și până la funcția de șef al APM Galați nu mai este decât un pas, care urmează să fie făcut cât de curând.

În aceste condiții, se pare că (încă) actualul șef al APM Galați, Bogdan Costin, care fusese detașat pe această funcție la sfârșitul lunii noiembrie, se va reîntoarce la postul deținut anterior, la Arii Protejate, a aflat, pe surse, cotidianul Viaţa Liberă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel