Senatorul PNL, Sorin Roșca Stănescu, a anunțat că va depune săptămâna viitoare în Parlament un proiect pentru o nouă lege a audiovizualului, care ar urma să schimbe din temelii organizarea și funcționarea CNA. Una dintre cele mai importante modificări propuse de liberal prevede ca președintele Consiliului să poată fi demis "în mod simetric cu numirea acestuia".
Sorin Roșca Stănescu a precizat că proiectul pe care îl va depune în Legislativ reprezintă rezultatul a cinci dezbateri organizate la nivel național, la care au participat specialiști, și a altor două dezbateri din cadrul CNA.
Protecție sporită pentru minori
SRS susține că proiectul este în acord cu Directiva Europeană privind serviciile mass-media și "consacră pentru prima dată un regim juridic ferm în ceea ce privește protecția minorilor, cu cele mai mari sancțiuni în acest domeniu".
"În proiect vor fi definite pentru prima dată valorile care trebuie să reprezinte interesul public. Nu s-a mai întâlnit încă în nicio formulă a legii audio-vizualului asemenea protecție a jurnaliștilor împotriva cenzurii, împotriva imixtiunii venind din direcția Guvernului sau a unor partide politice care încearcă să influențeze managementul sau patronatul unui post de televiziune sau de radio. Sancționăm diverse forme de manipulare a informației", a declarat senatorul, duminică, în cadrul unei conferințe de presă.
Posibilitatea ca președintele CNA să fie demis
El a afirmat că proiectul stabilește "reguli clare și precise în legătură cu organizarea și funcționarea CNA, ca organism colectiv de decizie".
"Au existat și există situații de blocare a activității CNA. Pornind de la viciile existente în actuala lege, stabilim reglementări prin care acest lucru să nu mai poată fi posibil în viitor. Stabilim reguli care să poată să conducă la schimbarea președintelui CNA în mod simetric cu numirea acestuia, să nu mai fie posibil în viitor să așteptăm demisia unui președinte care a nimerit într-un loc în care nu i se cuvine. Să poată fi demis pornind din interiorul CNA. Încercăm să depolitizăm cât putem această instituție, să reducem gradul de dependență politică a membrilor CNA, pornind chiar de la desemnarea acestora. Pentru prima dată, elaborăm o scară de valori, o bază de criterii în funcție de care să poată fi nominalizați membrii CNA, să nu poată fi nominalizați doar pentru că vrea partidul sau doar fiindcă vrea guvernul o anumită persoană. Acea persoană trebuie să îndeplinească o serie de criterii profesionale și morale", a continuat Sorin Roșca Stănescu, potrivit Agerpres.
Depolitizarea CNA
De asemenea, el a subliniat că dorește o parte a membrilor CNA să fie desemnați de societatea civilă și ca o parte a amenzilor date de Consiliu să se regăsească în bugetul instituției.
"Vor fi mai puțini membri CNA desemnați de partide, președinte etc. și mai mulți desemnați de organizații ale societății civile. Încercăm să construim prin lege un CNA mai prietenos, în sensul că o parte substanțială a amenzilor pe care le plătesc radio-difuzorii nu vor mai merge la bugetul de stat, ci se va constitui un capitol bugetar la nivelul CNA. Din colectarea acestor amenzi CNA să poată încuraja, cu bani, proiecte de emisiuni culturale, de emisiuni educative, să poată premia anumite posturi de radio și de televiziune", a mai spus senatorul.
Amenzi în funcție de buget
Potrivit inițiatorului proiectului, amenzile vor fi raportate la bugetul de venituri și cheltuieli ale televiziunilor și posturilor de radio.
"Nu putem să le raportăm la audiență, pentru că nu este măsurată și nu va fi măsurată în curând audiența tuturor posturilor de radio și de televiziune. Ne raportăm la bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât o amendă să nu poată să conducă la dispariția unui post de televiziune sau de radio, care va fi incapabil să plătească o sumă foarte mare", a precizat liberalul.
Sancțiuni mai mari pentru TVR decât pentru privați
SRS a adăugat că sancțiunile pentru televiziunea publică vor fi mai mari decât cele pentru televiziunile private.
Sorin Roșca Stănescu speră ca majoritatea parlamentarilor să susțină acest proiect, deoarece "nu este un proiect cu caracter politic", ci de interes general.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu