Sorin Roşca Stănescu: TVR dezinformează în favoarea lui Băsescu. Am depus pângere la CNA

Sorin Roșca Stănescu
Sorin Roșca Stănescu

Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu a depus plângere la Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva Televiziunii Române. Acesta susţine că TVR a difuzat o ştire în care anunţa că a pierdut procesul împotriva lui Traian Băsescu, în care s-au prezentat informaţii trunchiate, adică numai cele care îl avantajau pe şeful statului.

„Sorin Roşca Stănescu a pierdut procesul în care îl acuza de calomnie pe preşedintele Traian Băsescu. Judecătoria sectorului 1 a respins cererile jurnalistului care pretindea daune morale mai mult simbolice, de 1000 de lei, de la şeful Statului. Stănescu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu după ce, într-o emisiune TV, preşedintele a declarat că a fost sunat de jurnalist ca să-i ceară să oprească dosarul Rompetrol, în care Dinu Patriciu şi Sorin Roşca Stănescu erau cercetaţi. Jurnalistul susţinea că, prin afirmaţiile făcute, şeful Statului a încercat să influenteze justiţia”, se prezenta în ştirea de la TVR.

„În realitate, Judecătoria Sectorului 1, care este doar primă instanţă, a respins, în cadrul aceluiaşi proces, atât acţiunea mea împotriva preşedintelui Traian Băsescu, cât şi acţiunea reconvenţională a preşedintelui Traian Băsescu împotriva mea, informaţie omisă cu rea credinţă de TVR. De asemenea, tot cu rea credinţă a fost omisă şi informaţia conform căreia mi-am manifestat intenţia expresă de a declara apel şi chiar am atacat la instanţa superioară această hotărâre”, a declarat Sorin Roşca Stănescu, care a depus o plângere la CNA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel